Eurosport
Gabriela Ruse, victorie uriașă în calificări la Roma, în fața lui Rakhimova! Avem patru românce pe tabloul principal
De
Publicat 09/05/2023 la 20:02 GMT+3
Gabriela Ruse a continuat începutul bun din calificările de la Roma și a avansat marți seara pe tabloul principal al competiției, după victoria obținută în trei seturi în fața rusoaicei Kamilla Rakhimova, jucătoarea clasată pe locul 90 în ierarhia mondială.
Gabriela Ruse, punct magic în sferturile Australian Open. Ce a reușit românca
Sursa video: Eurosport
Gabriela Ruse a reușit să avanseze marți seara pe tabloul principal al turneului de la Roma. Sportiva noastră, aflată pe locul 152 WTA, a învins-o în trei seturi pe rusoaica Kamilla Rakhimova, jucătoare clasată pe locul 90 WTA. În urma succesului obținut cu scorul 6-7 (8), 6-3, 6-3, Ruse și-a asigurat prezența pe tabloul principal la turneul de 1000 de puncte de la Foro Italico.
Gabriela Ruse a pierdut primul set în cea de-a doua rundă de calificări, în tiebreak, însă a revenit în joc și și-a trecut în dreptul ei următoarele două seturi, cu scor identic, 6-3, 6-3, la capătul unui meci care a durat fix trei ore, pentru calificarea pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 3.572.618 euro.
CITEȘTE ȘI:
România are acum 4 jucătoare pe tabloul principal de la Roma
Trei românce au intrat direct pe tabloul principal de simplu, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan. Begu, cap de serie numărul 31, va debuta direct în turul secund, contra învingătoarei dintre chinezoaica Xiyu Wang şi italianca Lucrezia Stefanini.
Cîrstea va juca în prima rundă contra americancei Katie Volynets, iar dacă va trece de aceasta o va înfrunta pe letona Jelena Ostapenko, cap de serie numărul 20. Ana Bogdan va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări, iar dacă va câştiga următoarea sa adversară va fi Caroline Garcia (Franţa), a cincea favorită.
Turneul ATP Masters 1000 de la Roma se desfășoară în perioada 10-21 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo