Lorenzo Musetti ia pe sus circuitul masculin de tenis! Povestea puștiului care face legea la Roma

Lorenzo Musetti reprezintă una dintre surprizele plăcute ale turneului de la Roma, desfășurat săptămâna aceasta și transmis în direct pe canalele Eurosport și Eurosport Player.

Lorenzo Musetti

Credit imagine: Getty Images

În ciuda faptului că Rafael Nadal a revenit pe terenul de tenis după mai bine de șase luni de pauză sau că Novak Djokovic și-a făcut apariția după incidentul nefericit de la US Open, atracția principală a turneului de la Roma este un favorit al gazdelor. Lorenzo Musetti a luat săptămâna aceasta cu asalt competiția Masters 1000 din capitala Italiei și pare că nu are de gând să se oprească prea curând.
Musetti, care posedă un rever cu o mână absolut superb, a făcut deja două victime în rândul veteranilor prezenți la Foro Italico. Venit din calificări, acolo unde i-a învins pe Zapata Miralles, Mayer și Zeppieri, Lorenzo Musetti a părut în primul tur un adversar accesibil pentru Stan Wawrinka, câștigător în 2015 la Roland Garros. Totuși, tânărul italian a surprins pe toată lumea cu jocul lui superb și nu numai că l-a învins pe Stan, dar nici măcar nu a cedat vreun set în fața experimentatului elvețian. Musetti s-a calificat în turul al doilea la Roma după o oră și 25 de minute de joc, scor 6-0, 7-6 (2).
picture

Lorenzo Musetti

Credit imagine: Getty Images

În runda secundă, italianul a avut o nouă misiune dificilă, tot împotriva unui veteran. De data aceasta, Lorenzo l-a întâlnit pe zgura de la Foro Italico pe Kei Nishikori, în fața căruia a reușit un nou meci mare. Italianul s-a calificat în optimile de finală după o oră și 36 de minute de joc. Scor 6-3, 6-4. În continuare, Musetti are o misiune mult mai ușoară, comaprativ cu primele două meciuri de pe tabloul principal. El îl va întâlni pe germanul Dominik Koepfer (97 ATP).

Lorenzo Musetti ia cu asalt circuitul mondial de tenis

În vârstă de 18 ani, Lorenzo Musetti nu este un străin al performanței. Italianul a câștigat în 2019 Australian Open la juniori, acolo unde l-a învins pe americanul Emilio Nava, scor 4-6, 6-2, 7-6. Anterior, el a jucat finala juniorilor la US Open 2018, însă atunci a cedat în ultimul act. Mai surprinzător este faptul că aceasta este doar a doua apariție a lui Musetti într-un turneu de nivel superior în circuitul mondial de tenis. Anterior, Musetti era învins în minimum de seturi de către Andrey Rublev la turneul de la Dubai, în luna februarie.
"Cred că acesta este un vis devenit realitate. Încă nu-mi vine să cred ce am reușit la Roma în primele două meciuri de pe tabloul principal. Este pur și simplu incredibil că am reușit asta. Nu m-am așteptat să câștig cu Wawrinka, nu am crezut c-am să pot să trec de Nishikori, dar cred că am meritat aceste victorii. Am jucat un tenis foarte bun și mă simt excelent aici, la Roma", a spus el la conferința de presă. Ocupant al locului 249 ATP, Lorenzo Musetti a avut nevoie de un wildcard din partea organizatorilor pentru a evolua în calificările turneului. De altfel, italianul este foarte aproape să-și depășească veniturile câștigate în carieră doar prin reușitele de excepție bifate la Roma.

Curiozități despre Lorenzo Musetti, un veritabil reprezentant al NextGen

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo