Eurosport
Djokovic, complimentul suprem pentru Alcaraz: "El e jucătorul de învins pe zgură!"
De
Publicat 13/05/2023 la 10:49 GMT+3
Novak Djokovic a debutat cu victorie la turneul Masters de la Roma după ce a trecut de Tomas Etcheverry în minimum de seturi. După meci, sârbul a vorbit despre Carlos Alcaraz, care va reveni pe locul 1 ATP și pe care îl consideră "jucătorul momentului" pe zgură.
Djokovic sconfitto a Banja Luka
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic, campion en-titre și principal favorit la Roma, s-a calificat în turul al treilea după ce a trecut de Tomas Etcheverry. Sârbul, câștigător a 6 titluri la Foro Italico, s-a impus cu scorul de 7-6 (5), 6-2, după un meci care a durat o oră și 53 de minute de joc.
Ulterior, sportivul a vorbit despre Carlos Alcaraz, care va reveni pe locul 1 mondial indiferent de rezultatul pe care Djokovic îl va înregistra la Roma.
Nole a spus că tânărul iberic merită să redevină lider, spunând că Alcaraz va fi, în opinia lui, și unul dintre favoriții de la Roland Garros, evoluând foarte bine pe zgură.
"Va fi pe bună dreptate numărul 1 după acest turneu. El este jucătorul de învins pe această suprafață. Joacă un tenis impresionant, la un nivel grozav.
Este jucătorul de învins pe această suprafață, fără îndoială. Desigur, depinde și dacă Rafael Nadal va fi la Roland Garros, dar Alcaraz va fi cu siguranță unul dintre favoriți, fără niciun dubiu", a spus Djokovic, citat de tennisuptodate.com.
Citește și:
NOVAK DJOKOVIC VREA CA RAFAEL NADAL SĂ JOACE LA ROLAND GARROS
Djokovic a declarat că implicarea lui Nadal în turneul major de la Paris nu va avea niciun efect asupra pregătirii sale pentru Roland Garros. În plus, el a adăugat cât de mare ar fi pierderea pentru lumea tenisului dacă "Matadorul" nu reușește să se recupereze la timp pentru Roland Garros.
"Nu se va schimba nimic în legătură cu pregătirea mea. Evident, caut să fiu cât mai bun în ceea ce mă privește. Dar, bineînțeles, lumea tenisului și turneul de la Roland Garros vor fi afectate de absența sa de la turneu, datorită istoriei sale în acest turneu și, în general, a ceea ce a realizat în cariera sa și a impactului pe care l-a avut asupra sportului", a transmis sârbul.
Djokovic a mai spus că este întotdeauna cel mai bine pentru turneu, precum și pentru jucători, dacă marile staruri ale sportului sunt la nivel maxim: "Bineînțeles, faptul că el ratează orice turneu, dar în special pe cele mari, are un impact asupra lumii tenisului și a fanilor tenisului. Așa că sunt sigur că toată lumea vrea să-l vadă acolo.
Mi-ar plăcea să îl văd jucând, deoarece cred că pentru competiție este cel mai bine dacă poți avea cei mai buni jucători din lume, astfel încât provocarea să fie cât mai mare", a mai spus Nole.
Turneul ATP Masters 1000 de la Roma se desfășoară în perioada 10-21 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo