Wawrinka n-a trecut peste tratamentul primit de Sinner: "Cazul ăsta a lezat tenisul! S-a pierdut credibilitatea"
Jannik Sinner mai are foarte puțin până când va reveni pe teren, după suspendare, la Masters-ul de la Roma. Ecourile cazului său de dopaj nu au încetat, iar Stan Wawrinka a vorbit recent, într-un interviu pentru Eurosport Franța, despre situația din circuitul ATP și pierderea credibilității tenisului.
Tennis - Australian Open - Top 5 shots Sinner VI
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner nu a mai jucat de la sfârșitul lunii ianuarie, când s-a impus în turneul de la Australian Open, adjudecându-și cel de-al treilea titlu de Grand Slam din carieră.
Ulterior, italianul a fost suspendat din tenis pentru o perioadă de 3 luni, după ce a ajuns la o înțelegere cu Agenția Mondială Antidoping (WADA) în cazul său de dopaj. Întoarcerea sa pe teren se va face foarte curând.
Actualul număr 1 mondial se pregătește deja pentru una dintre cele mai dificile reveniri din cariera sa, la Foro Italico, în turneul Masters 1000 de la Roma, programat între 7 și 18 mai.
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de startul competiției italiene, Stan Wawrinka a comentat situația prin care a trecut Sinner, într-o discuție cu jurnaliștii Eurosport Franța.
Elvețianul de 40 de ani a criticat modul în care a fost gestionat cazul de dopaj al liderului ATP, subliniind că tenisul și-a pierdut din credibilitate din cauza a ceea ce s-a întâmplat.
Wawrinka, verdict ferm în cazul de dopaj al lui Sinner
"Ce e în neregulă cu cazul Sinner? Ei bine, modul în care a fost gestionat, comunicarea... Faptul că ceva nu s-a știut de la început. În felul acesta, se pierdut credibilitatea cu privire la ceea ce se întâmpla.
Am văzut asta în mai multe cazuri din ultimii ani. Unele s-au soldat cu suspendări de doi ani pentru că sportivii au uitat să comunice o adresă exactă... Cred că totul a fost gestionat într-un mod care, în opinia mea, dăunează tenisului, pur și simplu pentru că până la urmă te întrebi ce bătălie încerci să câștigi.
Chiar cauți jucători care au ieșit pozitiv la teste sau până la urmă totul se reduce la a avea un avocat bun, care să te scoată în cel mai bun mod posibil", a declarat Stan Wawrinka, conform Eurosport Franța.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)