Presa internațională, cuvinte splendide despre Sorana Cîrstea, după victoria cu Jelena Ostapenko de la Roma: "Nivel stelar"
Publicat 12/05/2026 la 17:38 GMT+3
Sorana Cîrstea s-a calificat en-fanfare în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o în minimum de seturi pe Jelena Ostapenko, scor 6-1, 7-6(0). Performanța româncei a fost salutată la scară largă de presa internațională, publicații importante din vest descriind în cuvinte superbe ceea ce a reușit sportiva noastră la Foro Italico.
Sorana Cîrstea a fost prezentă la Țiriac Open și a schimbat câteva mingi cu cei mici
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea traversează probabil cel mai bun moment al carierei, iar forma de vis a româncei s-a transformat într-o performanță fantastică la turneul WTA 1000 de la Roma. Cap de serie 26 la Foro Italico, sportiva noastră a început competiția cu o victorie clară contra Tatjanei Maria, după care a produs surpriza turneului, eliminând-o pe Aryna Sabalenka. Succesul contra liderului mondial, primul de acest gen din cariera sa, i-a ridicat moralul Soranei, care a trecut apoi de Linda Noskova, pentru ca astăzi să o trimită acasă și pe Jelena Ostapenko.
Fosta campioană de la Roland Garros nu a avut nicio șansă în fața Soranei, care a jucat un tenis aproape de perfecțiune și s-a impus cu 6-1, 7-6(0), după o oră și 33 de minute de joc. Satisfacția româncei a fost uriașă, iar recompensa pentru parcursul de până acum e deja impresionantă. Sori a urcat până pe locul 21 în clasamentul LIVE și și-a asigurat un premiu imens, al doilea cel mai mare din întreaga carieră la un singur turneu.
Sorana Cîrstea, elogiată în presa internațională, după victoria cu Jelena Ostapenko de la Roma
Performanța Soranei Cîrstea de la Roma nu a fost trecută cu vederea la nivel internațional. Site-ul oficial al WTA a subliniat cum românca a sufocat-o pe Ostapenko la Foro Italico, iar multe publicații din Vest au descris în termeni superbi jocul și victoria sportivei noastre.
"Sorana Cîrstea și-a asigurat un loc în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma din 2026, după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko cu 6-1, 7-6(0), demonstrând perspicacitate tactică și nivelul stelar de precizie în loviturile și procesul decizional, care au ajutat-o să o elimine pe Sabalenka în urmă cu câteva zile. Veterana jucătoare de tenis din România a promis că își va reconsidera retragerea dacă va câștiga titlul la Foro Italico, o performanță de care este la doar două victorii distanță.", au scris ibericii de la Punto de Break, una dintre cele mai importante publicații din lume dedicate exclusiv tenisului.
"Săptămâna de vis a Soranei Cîrstea continuă", au titrat francezii de la L'Equipe, care au remarcat apoi faptul că în toată istoria numai Martina Navratilova a jucat o semifinală la un turneu WTA 1000 de zgură la o vârstă mai înaintată: "La mai bine de 17 ani de la debutul său în circuitul WTA Premier (fosta denumire pentru WTA 1000) în februarie 2009, Sorana Cîrstea va juca prima sa semifinală într-un turneu de zgură de acest calibru. La 36 de ani, românca s-a calificat marți în semifinale după ce a învins-o pe letona Jelena Ostapenko, scor 6-0, 7-6(0), campioana Roland Garros din 2017, și a devenit cea mai în vârstă jucătoare care a ajuns în această etapă într-un turneu de 1000 de puncte pe zgură de la Martina Navratilova în 1994.".
"Cîrstea, povestea continuă! O învinge pe Ostapenko și zboară spre semifinale", au scris jurnaliștii de la site-ul oficial al turneului de la Roma, care au evidențiat apoi că Sorana a fost superioară la toate capitolele.
"Până astăzi, cele două jucătoare de tenis se mai înfruntaseră de șapte ori, letona având un avantaj de 4-3. În ultimele două meciuri, însă, numărul 27 mondial s-a impus, inclusiv în cel mai recent meci, din ianuarie, care s-a încheiat cu scorul de 6-2 7-6(5).
Ca și în Australia, Cîrstea a fost cea mai bună la schimburile mai lungi, într-un prim set în mare parte unilateral. Salvând o minge de break în primul game, jucătoarea de 36 de ani a arătat mult mai multă strălucire cu reverul, iar în duelurile de forehand în diagonală a forțat-o pe adversară să greșească frecvent.
Deși diferența tehnică a fost mai mică în setul al doilea, decalajul dintre cele două adversare era mental. Ostapenko părea pregătită să revină, dar de două ori nu a reușit să fructifice break-ul. De la al șaselea până la al nouălea game, patru break-uri consecutive readuc meciul la egalitate, iar apoi Ostapenko suferă chiar și un mare eșec: condusă cu 4-5, Cîrstea anulează o minge de set, apoi ajunge la tie-break cu "vântul în spate". Tie-break-ul se încheie cu 7-0, românca sărbătorind un rezultat istoric în ceea ce poate să fie ultimul ei sezon din carieră.", au scris italienii.
Odată cu victoria contra Jelenei Ostapenko, morarul Soranei Cîrstea ar trebui să fie și mai mare, iar aceasta poate visa cu ochii deschiși măcar la o finală, dacă nu la cucerirea trofeului. Misiunea româncei va fi una foarte dificilă în continuare, ea urmând să lupte pentru un loc în marea finală cu Coco Gauff sau Mirra Andreeva, care se vor confrunta în al doilea sfert de finală tot astăzi, începând cu ora 20:00.
Pe tânăra din Rusia a mai întâlnit-o o singură dată, chiar în acest sezon, în sferturile de la Linz, unde Mirra s-a impus în decisiv (7-6, 4-6, 6-2). În fața americancei a pierdut toate cele 3 dispute directe, ultima în urmă cu câteva săptămâni, în turul 3 de la Madrid (6-4, 5-7, 6-1). Semifinalele competiției feminine de la Roma vor avea loc joi.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2218.png)
6
77
1
60
Promo
Promo