În vârstă de 81 de ani, Ion Țiriac a vorbit despre decizia pe care Simona Halep a luat-o după turneul câștigat la Praga, aceea de a nu participa la US Open, despre programul competițional al campioanei noastre, despre succesul obținut în Cehia și viitorul ei în circuitul mondial de tenis. Al doilea cel mai bogat român a ținut s-o felicite pe Simona pentru parcursul de la Praga.
"Trebuie să spun bravo! I-am și spus bravo! Nu a jucat nici pe departe cel mai bun tenis, dar, la fel ca întotdeauna la ea, capul e mai tare decât picioarele. A stat acolo și a câștigat un titlu. Ea n-a jucat extraordinar la Praga, dar Halep e Halep, n-ai ce să-i faci. Cât despre US Open... era ridicol să spui că merge să se antreneze 3-5 zile la US Open, apoi să revină din nou pe zgură. Tot programul la tenis s-a bulversat. Foarte rar o sfătuiesc pe Halep. Eu îi spun ce face și, în special, ce nu face. Eu nu cred că Halep mă consideră un fan de-ai ei. Halep mă consideră un inamic. O întreb: «De ce nu mi-ai dat telefon după ce ai terminat?». Iar ea îmi spune: «Domnule Țiriac, îmi era teamă să nu mă bateți prin telefon!»", a spus Ion Țiriac pentru Gazeta Sporturilor.

Ion Țiriac, despre cât timp mai are Simona Halep la dispoziție în tenis

Tenis
Simona Halep, dezvăluiri despre relația pe care o are cu Emma Răducanu: "Ne-am întâlnit, mi-a scris"
IERI LA 21:17
"Frumos ar fi ca tenisul să nu se termine după Halep. Ea e o jucătoare care poate să mai joace cu posibilitățile ei, nu atât fizice, cât morale, încă cinci-șase ani buni de zile. Atenție! Halep e o jucătoare diversă. E profesionistă în teren, dar în afara lui este o ființă, o femeie normală. Își vede de familie, își vede de distracție. E viața ei, nimeni nu poate s-o influențeze. N-aș vrea să se termine tenisul după Halep. Ea s-a format la 14-15 ani. Atunci, dacă ea punea mai mult accent pe pregătirea fizică, ar fi fost mult mai solidă. E o fată extraordinar de rapidă, cu un talent deosebit, însă fizicul ei nu rezistă atât cât îi rezistă capul. Voința o duce mult mai departe decât fizicul", a mai spus Țiriac pentru aceeași sursă.
În afară de Praga, turneu câștigat de Simona, ea va mai juca anul acesta la turneele de la Roma și Roland Garros, ambele pe zgură.
Tenis
Simona Halep, la egalitate cu Emma Răducanu! Americanii au publicat "clasamentul adevărului"
IERI LA 20:45
US Open
Emma Răducanu le-a transmis românilor, prin bunica sa, un mesaj impresionant
15/09/2021 LA 12:43