Ion Țiriac, fascinat de "omul momentului" din ATP: "Poate să bată recordul lui Federer la Wimbledon!" Cine e favoritul magnatului român

Ion Țiriac îl vede pe Jannik Sinner drept viitorul dominator al tenisului mondial și crede că italianul poate depăși recordul lui Federer la Wimbledon. Sinner a redevenit lider mondial în ATP după ce a câștigat în premieră titlul la Monte Carlo, învingându-l în finală chiar pe principalul său rival, Carlos Alcaraz.

Novak Djokovic - Jannik Sinner - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Ion Țiriac nu și-a ascuns entuziasmul atunci când a vorbit despre ascensiunea lui Jannik Sinner, liderul mondial ATP și cel mai în formă jucător al momentului. Magnatul român vede în italian nu doar un campion al prezentului, ci și un potențial dominator al circuitului în anii următori.
Într-un interviu acordat publicației italiene "La Politica nel Pallone", Țiriac a făcut o serie de declarații spectaculoase despre potențialul uriaș al lui Sinner, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar:
"Din punct de vedere economic, Sinner valorează cel puțin 100 de milioane de euro pe an, mai mult decât dublu față de un fotbalist. Cred că are posibilitatea să realizeze Marele Slam. Ultimul a fost Rod Laver acum 50 de ani, dar e timpul ca cineva să o facă din nou. Sper să fie Jannik. Poate trece de 20 de titluri de Grand Slam, fără probleme. Are nevoie doar de cineva care să-l ajute cu programul", a declarat Țiriac.
CITEȘTE ȘI:

Ion Țiriac, fascinat de Jannik Sinner, noul lider mondial din ATP. Ce crede că va reuși italianul

La doar 23 de ani, Sinner este deja numărul 1 mondial și o prezență constantă în fazele finale ale turneelor importante. Sezonul 2026 confirmă această traiectorie: după parcursuri solide la Indian Wells și Miami, italianul a câștigat titlul la Monte Carlo, unde l-a învins în finală pe marele său rival, Carlos Alcaraz, cu 7-6 (5), 6-3.
Pentru Țiriac, turneul care se potrivește cel mai bine stilului lui Sinner este Wimbledon, acolo unde vede posibilă o dominație de lungă durată: "La ce turneu de Grand Slam se poate impune de mai multe ori? După părerea mea, Wimbledon. Poate să țintească recordul lui Roger Federer, de opt titluri. Poate câștiga din nou și pe zgură după Monte Carlo, nu e o coincidență că a fost foarte aproape să câștige la Paris anul trecut. Sper ca la Roland Garros să vedem o nouă finală între Sinner și Alcaraz. O merită", a adăugat fostul tenismen român.
Recordul de opt trofee la Wimbledon, deținut de Federer, reprezintă unul dintre cele mai dificile repere din istoria tenisului, necesitând performanță constantă pe parcursul mai multor sezoane. Totuși, stilul lui Sinner - bazat pe agresivitate, precizie la serviciu și capacitatea de a controla schimburile încă din primele lovituri - îl transformă într-un candidat ideal pentru iarba londoneză.
Parcursul lui Sinner este strâns legat de duelurile cu Alcaraz, cei doi dominând în prezent fazele finale ale marilor turnee. Finala de la Roland Garros 2025, pierdută de italian după ce a condus cu 2-0 la seturi și a avut trei mingi consecutive de meci într-un meci-maraton de peste cinci ore, rămâne un reper important al nivelului său competitiv.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo