Ion Țiriac a ajuns până pe locul al treilea în topul celor mai bogați români, cu o avere de 7.2 miliarde de lei. Fostul tenismen, patron al turneului de tenis de la Madrid, a înregistrat în pandemie o creștere importantă a averii, informează Forbes.
Mai exact, în 2020 Ion Țiriac avea o avere estimată la 6 miliarde de lei, conform sursei citate. La un an distanță, magnatul în vârstă de 82 de ani se poate lăuda cu 7.2 miliarde de lei, o creștere de peste un miliard în perioada pandemiei de coronavirus.
Tenis
Ion Țiriac, al 3-lea cel mai bogat român, despre singurul regret pe care-l are, la 82 de ani
23/12/2021 LA 17:21
Cum arată TOP 10
  • 1. Daniel Dines, UiPath – 22,2 miliarde de lei
  • 2. Dragoș și Adrian Pavăl, Dedeman – 8,9 miliarde de lei
  • 3. Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 7,2 miliarde de lei
  • 4. Ion Stoica și Matei Zaharia, Databricks – 4,5 miliarde de lei
  • 5. Anastasia Soare, Anastasia Beverly Hills – 2,5 miliarde de lei
  • 6. Ștefan Vuza, Chimcomplex – 2,4 miliarde de lei
  • 7. Zoltan Teszari, Digi Communications – 2,1 miliarde de lei
  • 8. Familia Talpeș, Bitdefender – 2 miliarde de lei
  • 9. Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, One United Properties – 1,9 miliarde de lei
  • 10. Iulian Stanciu, eMAG – 1,8 miliarde de lei.

Ion Țiriac pregătește o super-lovitură la București! Vrea organizarea unui nou turneu

După ce Bucharest Open a fost mutat din capitala României, Ion Țiriac vrea să organizeze un turneu ATP la București. Vestea cea mare a fost făcută publică de managerul de comunicare al Simonei Halep, care a spus că Țiriac își dorește foartea mult organizarea unui astfel de turneu la București.
Cosmin Hodor, fost director al BRD Năstase-Țiriac Trophy din București, turneul ATP disputat la Arenele BNR, a făcut anunțul: "Domnul Țiriac își dorește foarte mult să aducă un turneu ATP la București. Cel mai probabil va fi pe zgură, înainte de Roland Garros (n.r: turneul de Mare Șlem care se desfășoară în ultima săptămână din mai și prima săptămână din iunie). Rămâne de văzut dacă se va putea la anul sau peste doi ani. Va fi organizat în zona Otopeni. Domnul Țiriac își dorește neapărat un nou turneu ATP la București".
Licența turneului care s-a desfășurat pentru mult timp la București s-a mutat în ultimii ani în Ungaria la Budapesta și la Belgrad în Serbia, acolo unde s-a și desfășurat în acest sezon. 2016 este ultimul an în care a avut loc în capitala României Năstase-Țiriac Trophy, câștigat atunci de Fernando Verdasco. Mai apoi, în București a avut loc un turneu WTA în aceeași locație.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Tenis
Veste excelentă! Ion Țiriac plănuiește un turneu ATP la București
18/12/2021 LA 10:03
Mutua Madrid Open
Suma impresionantă pentru care Ion Țiriac a vândut turneul de la Madrid
11/12/2021 LA 09:36