Bara (168 WTA) a câștigat meciul cu Timea Babos (locul 99 WTA), scor 2-1 (6-3, 6-7 (2), 6-4), după 2 ore și 42 de minute.
Sportiva noastră putea să încheie partida în două seturi, dar nu a reuşit să-şi facă serviciul când a condus cu 5-3, în setul al doilea. Ulterior, jucătoarea din Ungaria a făcut primul ei break şi a trimis setul în tie-break, pe care l-a câştigat la 2. Timea Babos s-a acidentat la spate în setul al treilea, iar Bara a câştigat pe serviciul adversarei la 1-1 şi şi-a păstrat avantajul până la final.
"Am reușit să rămân conectată și să joc bine până la final. Sigur meciurile din calificări m-au ajutat să intru în ritm, mă simt puțin obosită, nu e ușor să joci trei zile la rând", a declarat Bara la finalul partidei.
Australian Open
Australian Open 2022 Live Blog | Ashleigh Barty vs Danielle Collins se anunță o finală pasionantă
ACUM 6 ORE
Românca va juca în turul secund cu rusoaica Daria Kasatkina (locul 73 WTA) şi cap de serie numărul 7, sau franţuzoaica Pauline Parmentier (locul 147 WTA).
https://i.eurosport.com/2020/01/08/2748819.jpg

Jaqueline Cristian, la cea mai bună clasare WTA din carieră

Venită din calificări la fel ca Irina Bara, Jaqueline Cristian (locul 174 WTA) a învins-o categoric pe americanca Priscilla Hon (locul 129 WTA), scor 2-0 (6-2, 6-0), după o oră şi 15 minute.
În "optimi", românca o va întâlni pe câștigătoarea dintre campioana de la Australian Open, Sofia Kenin (SUA), locul 5 WTA şi cap de serie numărul 1, şi rusoaica Vitalia Diatchenko (107 WTA).
Jaqueline Cristian se va apropia de locul 160 WTA după performanţa de la Lyon, cea mai bună clasare din carieră. Cele două jucătoare românce şi-au asigurat câte un premiu de 2.903 euro şi 48 de puncte WTA. A treia româncă pe tabloul principal de la Lyon, Ana Bogdan, va juca în turul 1 marţi, contra cehoaicei Tereza Martincova.
Aflat la prima ediție, turneul de la Lyon face parte din categoria International și se dispută pe hard, în perioada 2-8 martie. Competiția este dotată cu premii totale în valoare de $251,750.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Australian Open
Ashleigh Barty, micuța "bestie" care domină tenisul mondial de 112 săptămâni!
ACUM 6 ORE
Australian Open
Tsitsipas a comentat acuzațiile lui Medvedev după semifinala de la Australian Open: "Nu e matur"
ACUM 7 ORE