Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Irina Begu e în finala de la Palermo! Revenire de senzație în meciul maraton cu Sara Sorribes Tormo

Irina Aldea

Publicat 24/07/2022 la 07:19 GMT+3

Irina Begu s-a calificat sâmbătă noapte în finala turneului de 250 de puncte WTA de la Palermo. Sportiva noastră a avut o revenire de senzație în semifinala disputată cu Sara Sorribes Tormo, a patra favorită a competiției.

Irina Begu

Credit imagine: Getty Images

Irina Begu, ocupanta locului 45 WTA și favorita numărul 6 WTA, s-a calificat în marea finală de la Palermo după ce a trecut de Sara Sorribes Tormo în 3 seturi foarte disputate. Sportiva noastră s-a impus cu scorul de 3-6, 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat trei ore și 13 minute de joc. Pentru marele trofeu de la Palermo, Irina se va duela cu Lucia Bronzetti, ocupanta locului 78 WTA.
După ce a cedat primul set, Irina Begu a revenit superb în meci și și-a ridicat nivelul de joc în mod drastic, luând-o prin surprindere pe spotriva din Spania, care nu a mai găsit soluții în fața jocului agresiv și precis prestat de româncă. În setul decisiv, Irina Begu a servit pentru meci la scorul de 5-2, însă Sorribes Tormo a încercat pe ultima sută de metri revenirea. Irina s-a calmat la scorul de 5-4 și a închis partida cu a doua șansă avută, la prima minge de meci pe care și-a procurat-o.
CITEȘTE ȘI:

Irina Begu s-a calificat în marea finală de la Palermo

În ultimul act, Irina Begu o va întâlni pe Lucia Bronzetti, care s-a impus de asemenea în 3 seturi în meciul din semifinale, în fața compatrioatei Jasmine Paolini, cu scorul de 0-6, 6-3, 6-3, după două ore și 3 minute de joc. Finala de la Palermo va reprezenta prima întâlnire directă dintre Irina Begu și Lucia Bronzetti în circuitul feminin de tenis. Până acum, Irina a trecut la Palermo de Bassols, Dodin, Parry și Sorribes Tormo, cedând 3 seturi pe parcurs.
Irina Begu va juca azi a noua finală a carierei. Ea a cucerit patru titluri, la Tashkent în 2012, la Seoul în 2015, la Florianopolis în 2016 și la București în 2017. De asemenea, ea a mai disputat 4 finale pe care le-a pierdut în circuit, la Budapesta și Marbella în 2011, la Moscova în 2014 și la Cleveland în 2021.
Calificarea în finala competiției din Italia o duce pe Irina la 1.284 de puncte, puncte prin intermediul cărora va urca până pe locul 36 WTA, ea aflându-se acum pe locul 45. Dacă se va impune la Palermo, ar însemna că Irina va avea 1.384 de puncte, iar de luni se va afla pe poziția 33. Cea mai bună poziție ocupată de Irina în clasamentul mondial e 22 WTA, pe 22 august 2016. Finala de la Palermo e programată duminică, de la ora 21, ora României, și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo