Begu (31 ani, 45 WTA), a şasea favorită, s-a impus după două ore şi 4 minute de joc.
Românca a cedat fără drept de apel primul set (1-6), dar a revenit apoi în joc şi a dominat actul secund, pe care l-a câştigat cu 6-2, după patru ghemuri câştigate la rând. Setul decisiv a fost unul foarte echilibrat, iar la 3-3 Irina a reuşit să salveze patru mingi de break. Begu a câştigat cu 6-4, reuşind să se impună pe serviciul adversarei la ultimul ghem.
Irina Begu a realizat 7 aşi, dar a făcut şi 5 duble greşeli, Dodin având procentaje mai bune la punctele cu ambele servicii, precum şi un punctaj total mai bun (86-81).
National Bank Open
Alcaraz nu se aștepta să ''explodeze'' ca jucător în 2022. Ce a spus despre turneul din Montreal
ACUM 41 MINUTE
Begu şi Dodin (25 ani, 78 WTA) s-au mai înfruntat până acum de două ori, fiecare având o victorie. Dodin s-a impus în 2019, în turul al doilea la Wimbledon, cu 6-3, 1-6, 8-6, iar Begu a câştigat anul acesta în primul tur la Australian Open, cu 2-6, 7-5, 6-3.
Irina Begu şi-a asigurat un cec de 5.000 de euro şi 60 de puncte WTA, următoarea adversară a româncei fiind învingătoarea dinrte kazaha Iulia Putinţeva, a doua favorită, şi franţuzoaica Diane Parry.
Italianca Jasmine Paolini a beneficiat de retragerea chinezoaicei Shuai Zhang, a treia favorită, înaintea meciului lor din optimi. În sferturi s-au mai calificat Sara Sorribes Tormo şi Anna Bondar. Spaniola Sara Sorribes Tormo, a patra favorită, a dispus miercuri de Léolia Jeanjean (Franţa) cu 6-0, 6-2, în timp ce maghiara Anna Bondar, cap de serie numărul şapte, a trecut de compatrioata Panna Udvardy cu 6-2, 6-4.

Bara/Niculescu, în semifinale la Hamburg

Perechea română Irina Bara/Monica Niculescu s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Hamburg (WTA 250), dotat cu premii totale de 203.024 de euro, după ce a învins cuplul Misaki Doi (Japonia)/Rebecca Peterson (Suedia) cu 6-3, 3-6, 10-4.
Principalele favorite au obţinut victoria după o oră şi 20 de minute.
Româncele au fost conduse cu 2-0, dar apoi au câştigat patru ghemuri la rând şi s-au impus cu 6-3 în primul set. În actul secund, Doi şi Peterson au condus cu 3-0, a fost egalate, 3-3, dar apoi au câştigat alte trei ghemuri şi setul (6-3). În super tiebreak, Bara şi Niculescu au rupt echilibrul la 3-3, câştigând clar, cu 10-4.
Irina Bara şi Monica Niculescu şi-au asigurat un cec de 3.185 de euro şi 110 puncte WTA la dublu, iar în penultimul act vor înfrunta favoritele numărul trei, Miyu Kato (Japonia)/Aldila Sutjiadi (Indonezia).
Sursa: Agerpres
Tenis
La mulți ani, Roger Federer! Marele campion elvețian împlinește 41 de ani
ACUM 2 ORE
Tenis
Bătălia pentru locul 1 ATP. Medvedev s-a salvat până după US Open, dar îi va fi greu să reziste
ACUM 2 ORE