Italienii știu când va fi emis verdictul în cazul Sinner! Jannik, sub presiune într-un moment cheie
Publicat 30/09/2024 la 16:04 GMT+3
Jannik Sinner mai are câteva luni bune de așteptat până când va afla verdictul final al Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul său de dopaj. Cel puțin așa susține italienii de la publicația La Repubblica, potrivit cărora o decizie va fi luată în luna februarie. Astfel, liderul mondial va încerca să-și apere titlul la Australian Open fără să știe dacă va fi sau nu suspendat.
Jannik Sinner
Credit imagine: Getty Images
Jannik Sinner nu a scăpat complet de acuzațiile de dopaj, deși a fost achitat de Tribunalul Sport Resolutions. Agenția Mondială Antidoping (WADA) a făcut apel la TAS și cere o suspendare între unu și doi ani pentru liderul mondial, astfel că acesta va trebui să treacă din nou prin emoțiile unui proces.
WADA a considerat că absolvirea de orice vină a jucătorului nu este corectă, deși rezultatele pozitive la clostebol s-au datorat unei neglijențe a echipei sale, lucru demonstrat în cadrul primului proces. Italianul a transmis că nu se teme de nimic și că își va demonstra încă o dată nevinovăția și la TAS, dar e clar că va trebui să joace în perioada următoare sub o presiune mare.
TAS nu a anunțat nimic în legătură cu data la care vor avea loc audierile în cazul Sinner, însă presa din Italia anunță că vor dura câteva luni bune până când se va emite un verdict. Potrivit jurnaliștilor publicației La Repubblica, o decizie finală în cazul dublului campion de Grand Slam va fi luată cel mai probabil în luna februarie a anului viitor.
Jannik Sinner va afla abia în februarie dacă va fi suspendat din tenis, susține presa din Italia
De asemenea, italienii au aflat că din completul de judecată vor face parte 3 judecători, unul ales de TAS, unul ales de WADA și altul ales de echipa care îl apără pe Sinner.
Dacă informațiile jurnaliștilor italieni sunt corecte, Jannik Sinner va trebui să joace sub o presiune imensă la Australian Open, primul Grand Slam din 2025 urmând a avea loc în perioada 12-26 ianuarie. Liderul mondial va merge la Antipozi din postura de campion en-titre și va încerca să-și apere titlul fără să știe dacă va fi sau nu suspendat, ceea ce cu siguranță va fi o povară pentru el din punct de vedere mental.
Până la emiterea unui verdict final în cazul său de dopaj, Jannik Sinner poate juca în toate competițiile. Chiar dacă TAS va decide suspendarea sa, italianul nu riscă să-i fie anulate performanțele obținute de când a ieșit pozitiv și până la eventuala emitere a unei sancțiuni, pentru că în toată această perioadă a avut "eticheta" de nevinovat, atestată de un tribunal competent.
În această săptămână, Jannik Sinner participă la turneul ATP 500 de la Beijing, unde este calificat în semifinale. Până la finalul sezonului, italianul va mai participa cu siguranță la cel puțin alte 3 turnee: Mastersurile de la Shanghai și Paris Bercy, respectiv la Turneul Campionilor de la Torino.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo