ITIA a confirmat suspendarea de 4 ani a Marketei Vondrousova! Explicațiile pedepsei atât de drastice
Publicat 31/07/2026 la 20:59 GMT+3
Agenția de Integritate a Tenisului (ITIA) a emis o declarație oficială prin care confirmă suspendarea de 4 ani a Marketei Vondrousova, menționând că jucătoarea din Cehia are la dispoziție 21 de zile pentru a face apel la TAS. ITIA a explicat cum s-au petrecut evenimentele care au dus la asemenea sancțiune, deși fosta campioană de la Wimbledon nu a fost depistată pozitiv la vreo substanță interzisă
Marketa Vondrousova - Marketa Vondrousova - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Marketa Vondrousova a primit o veste cruntă în urmă cu puțin peste o lună, când un Tribunal Independent a suspendat-o 4 ani din tenis pentru că a refuzat să se supună unui test antidoping la domiciliul său, în decembrie 2025. Jucătoarea din Cehia a considerat încă de la început că sancțiunea e prea severă și a încercat să se apere, însă Agenția de Integritate a Tenisului (ITIA) a explicat de ce s-a ajuns la un asemenea deznodământ.
Într-un comunicat oficial, ITIA a confirmat suspendarea de 4 ani a fostei campioane de la Wimbledon, explicând pas cu pas toată desfășurarea evenimentelor. Jurnaliștii de la Punto de Break au făcut un rezumat amplu al motivării publicate de ITIA, din care reiese că Marketa a comis o eroare uriașă, crezând că nu poate fi testată decât într-un interval orar în care anunțase că e disponibilă.
Totul a început pe 3 decembrie 2025, când o reprezentantă a agenției antidoping din Germania s-a prezentat la domiciliul sportivei din Praga. Principala problemă a fost că vizita a avut loc în afara intervalului de 60 de minute pe care sportiva cehă îl declarase în informațiile sale privind localizarea. Vondrousova a întrebat de ce trebuie să se supună testului într-un alt interval, iar agenta antidoping i-a explicat că regulamentul nu interzice acest lucru. Jucătoarea era convinsă că nu poate fi testată decât în intervalul orar anunțat și, după ce a purtat conversații cu agentul său, a decis să nu se supună testului. Ea a semnat un formular pe care agenta antidoping i l-a înmânat, nu înainte de a-i aduce la cunoștință consecințele unui asemenea gest.
Marketa Vondrousova a refuzat cu bună știință un test antidoping! TAS, ultima șansă a cehoaicei de a primi o suspendare mai mică de 4 ani
Un element deosebit de important a reieșit din motivarea ITIA. În noaptea respectivă, Vondrousova a postat o fotografie cu agentul său pe Instagram și a explicat public că a refuzat controlul, deoarece considera că programul ei declarat ar trebui respectat. La scurt timp după aceea, Marketa a aflat că poate fi testată și în afara acelui program, iar la două zile distanță a contactat un alt agent antidoping, pe care îl cunoștea, pentru a se testa. Ea a fost supusă unui test pe 7 decembrie 2025, care a ieșit negativ, dar răul deja fusese comis.
ITIA a deschis imediat o anchetă (agenta antidoping a fost audiată pe 8 decembrie 2025, iar Voundrousova pe 10 decembrie), iar apoi au fost urmați pașii normali până la procesul de la un Tribunal Independent. În apărarea sa, Marketa a explicat că suferea de anxietate generalizată și a experimentat o reacție acută de stres în acea noapte. În plus, ea a insistat că au existat probleme legate de legitimarea agentului antidoping. Instanța a acceptat că jucătoarea a suferit de anxietate și stres, dar nu a considerat că acestea erau de o asemenea amploare încât să o împiedice în mod rațional să se supună testului. Concluzia judecătorilor a fost că ofițerul antidoping era autorizat, că Vondrousova știa că trebuie să furnizeze o mostră și că a ales în mod conștient să nu facă acest lucru.
Ca atare, s-a dictat pedeapsa maximă pentru asemenea abatere regulamentară, judecătorii explicând că argumentele aduse de avocații sportivei nu au fost suficiente pentru a se lua în calcul măcar o reducere a sancțiunii.
În motivarea publicată, ITIA a explicat de ce un refuz de testare este pedepsit atât de drastic, uneori mai drastic decât un test pozitiv. Forul consideră că pedepsirea mult mai slabă decât în cazul unui test pozitiv ar putea crea un stimulent pervers pentru ca un sportiv să refuze să furnizeze o probă, în loc să riște să fie detectat cu o substanță interzisă. Prin urmare, perioada de suspendare stabilită este de patru ani.
Marketa Vondrousova mai are doar o șansă de a fi achitată sau măcar de a i se reduce din pedeapsă. Fosta ocupantă a locului 6 WTA are la dispoziție 21 de zile pentru a face apel la TAS. Acolo, judecătorii vor lua cazul de la zero, iar verdictul lor va fi definitiv și irevocabil. Până atunci, jucătoarea din Cehia rămâne suspendată și nu are dreptul de a juca sau a se antrena în cadru oficial. Suspendarea sa a intrat în vigoare pe 22 iunie, iar dacă nu va avea câștig de cauza la TAS va putea juca din nou abia în vara lui 2030. Vondrousova are 27 de ani, iar fără o reducere a pedepsei e greu de crezut că va mai juca vreodată tenis la cel mai înalt nivel.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo