ITIA o contrazice pe Simona Halep! Agenția care o voia "îngropată" pe româncă a dat replica: "Vina a fost mai mare!"
CEO-ul Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), Karen Moorhouse, a declarat că Jannik Sinner și Iga Swiatek nu au primit tratament preferențial comparativ cu Simona Halep sau alți jucători implicați în cazuri de dopaj. Românca se plânsese de acest aspect după ce italianul și poloneza au scăpat extrem de ieftin în comparație cu ea.
Swiatek, Halep, Sinner
Credit imagine: Eurosport
ITIA a reacționat pe fondul dezbaterilor intense declanșate începând din septembrie 2023, când Simona Halep, fost lider mondial WTA, a fost suspendată pentru patru ani, ulterior pedeapsa fiind redusă la nouă luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Halep a fost sancționată după ce a fost testată pozitiv pentru Roxadustat și au fost identificate nereguli în pașaportul ei biologic. Pe de altă parte, cazurile lui Sinner și Swiatek au stârnit controverse legate de presupuse diferențe între modul în care sunt tratate aceste situații.
CITEȘTE ȘI:
- Simona Halep, final de aventură la World Tenis League! Echipa româncei a ratat calificarea în finală
- Sabalenka, întrebată de ce refuză să comenteze "cazul Swiatek". Răspuns de colecție dat de Aryna
ITIA o contrazice pe Simona: cazurile Swiatek și Halep, diferențe cruciale
Karen Moorhouse a explicat în exclusivitate pentru Tennis365 că fiecare caz de dopaj este unic și trebuie evaluat în funcție de circumstanțele specifice. "Regulile și procesele sunt aceleași pentru toți jucătorii", a subliniat ea: "Toate cazurile sunt diferite și fiecare caz se bazează pe fapte individuale. Cazurile pot fi destul de complexe, deci nu este corect să ne uităm la două titluri de știri și să tragem concluzii. Detaliile sunt întotdeauna partea esențială.
Să luăm exemplul Swiatek și Halep. Tribunalul TAS a stabilit că suplimentul ei (al lui Halep) a fost contaminat. Deci, doar în raport cu acea constatare, au spus nouă luni (de suspendare). Acesta a fost tribunalul care a decis cu privire la vina obiectivă și vina subiectivă pe care o avea. Deci, ce ar fi trebuit să facă în legătură cu produsul care s-a dovedit a fi contaminat?
În ceea ce privește Swiatek, produsul contaminat a fost un medicament. Deci, nu era nerezonabil pentru un jucător să presupună că un medicament reglementat ar conține ceea ce este indicat pe etichetă. Prin urmare, nivelul de vină pe care l-ar putea accepta a fost la cel mai scăzut nivel, deoarece existau foarte puține lucruri pe care le-ar fi putut face pentru a reduce riscul ca acel produs să fie contaminat. Contaminarea lui Halep nu a fost un medicament. A fost un supliment de colagen, iar nivelul ei de vină a fost considerat mai mare. Punctul cheie aici este că este rar să găsești două cazuri identice; toate se bazează pe faptele particulare ale fiecăruia".
ITIA, declarații în premieră despre suspendarea primită de Iga Swiatek
Un alt punct de controversă a fost perioada de suspendare a lui Swiatek. ITIA a clarificat că suspendarea provizorie de 22 de zile a început imediat ce Swiatek a primit scrisoarea de notificare. După 22 de zile, cazul său a fost reevaluat, iar suspendarea a fost ridicată până la decizia finală. Ulterior, sancțiunea de o lună a inclus cele 22 de zile deja ispășite, ceea ce a dus la o suspendare efectivă de opt zile, perioadă în care nu au existat turnee de nivel superior.
Moorhouse a explicat: "Ceasul a început să ticăie din ziua în care a primit scrisoarea prealabilă, fiind imediat suspendată provizoriu. Așa cum este reglementat, ea a contestat acea suspendare și, în final, acea contestație a avut succes. Au trecut 22 de zile de la trimiterea notificării până la finalizarea testului complet al produsului contaminat, iar ea a fost informată că suspendarea provizorie a fost ridicată. Când sancțiunea finală a fost decisă a fi de o lună, cele 22 de zile deja ispășite au fost deduse din aceasta, ceea ce înseamnă că mai rămâneau opt zile de completat".
ITIA a reacționat și în cazul lui Jannik Sinner, care speră să scape a doua oară de suspendare
În cazul lui Jannik Sinner, italianul a fost exonerat de orice vină în urma a două teste pozitive în martie, iar decizia ITIA este contestată în prezent de Agenția Mondială Antidoping (WADA). WADA a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar cazul va fi audiat în 2025. Criticii au subliniat că statusul financiar al unor jucători precum Swiatek sau Sinner le-ar putea permite să angajeze echipe juridice puternice pentru a evita sancțiuni severe. Moorhouse a respins vehement aceste acuzații: "Nu este corect să comparăm două titluri de știri fără a lua în considerare detaliile fiecărui caz".
Un alt subiect discutat este lipsa de transparență a cazurilor Sinner și Swiatek până la soluționarea acestora. Potrivit protocolului ITIA, suspendările provizorii nu sunt anunțate în primele 10 zile pentru a permite testarea probei B și contestarea suspendării. Atât Sinner, cât și Swiatek, și-au exercitat acest drept și au obținut ridicarea suspendărilor provizorii: "Conform codului WADA, toate sporturile au obligația de a impune o suspendare provizorie atunci când ai un test pozitiv la o substanță nespecificată. După aceea, ele pot folosi discreția pentru a decide dacă anunță suspendările provizorii sau nu, iar abordările sunt diferite.
În atletism, practice, anunță suspendarea provizorie din prima zi. Multe sporturi de echipă nu anunță suspendarea provizorie deloc. Tenisul a decis să nu anunțe suspendările provizorii cel puțin în primele 10 zile. Aceasta permite timp pentru a testa proba B și oferă jucătorului posibilitatea de a contesta suspendarea provizorie.
Dacă acea contestație este de succes și este realizată în termen de 10 zile, nu anunțăm suspendarea provizorie. În cazurile Swiatek și Sinner, aceștia au contestat suspendările provizorii în termen de 10 zile, iar contestațiile lor au avut succes. Conform regulilor noastre, nu anunțăm nimic în acel moment. Cât timp aceste reguli sunt în vigoare în tenis, rolul nostru este să le respectăm, ceea ce am făcut în ambele cazuri", a mai spus Moorhouse.
În final, ITIA insistă că fiecare caz de dopaj este unic, iar procesul decizional se bazează pe fapte concrete și circumstanțe individuale. "Rolul nostru este să respectăm regulile existente", a concluzionat Moorhouse, încercând să risipească orice suspiciune de tratament preferențial între jucători, lucru pe care Simona Halep l-a deplâns în repetate rânduri.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)