Ivanisevic a revenit cu clarificări după declarația care a șocat lumea tenisului, despre Tsitsipas: "I-am spus-o și lui! Nu i-a plăcut!"

Goran Ivanisevic, fost campion la Wimbledon și actual antrenor al lui Stefanos Tsitsipas, a revenit asupra declarațiilor tăioase făcute după eliminarea timpurie a jucătorului grec de la turneul londonez.

Matteo Gigante - Stefanos Tsitsipas - Roland Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Într-un interviu acordat tabloidului croat Gol, Ivanisevic a explicat că, deși afirmațiile sale au fost percepute ca dure, ele reflectau realitatea și au fost spuse direct și în privat lui Tsitsipas înainte de a fi făcute publice:
"L-au atins puțin, pentru că orice sportiv, orice jucător de tenis, are ego. Când acel ego e zgândărit, nu le place critica. Dar i-am spus-o și lui. Nu i-a plăcut!", a declarat Ivanisevic, adăugând că starea fizică și mentală a lui Tsitsipas la Wimbledon au fost departe de standardele cerute la cel mai înalt nivel.
Tsitsipas, odinioară considerat un succesor natural al trioului Djokovic – Nadal – Federer, a ajuns într-o perioadă dificilă a carierei. În 2021 a jucat finala de la Roland Garros, iar în 2023 a fost finalist la Australian Open, însă în ambele rânduri a fost învins de același Djokovic. Anul 2025 i-a adus însă o regresie îngrijorătoare: pentru prima dată din 2018, nu a trecut de turul al doilea în niciunul dintre primele trei turnee de Grand Slam.
CITEȘTE ȘI:

Tsitsipas, o cădere greu de ignorat. Ce spune Ivanisevic

La Wimbledon, grecul a fost nevoit să abandoneze în primul tur, în fața francezului Valentin Royer, din cauza unei accidentări la spate. A fost a 12-a înfrângere din cele 31 de meciuri disputate în acest an, iar Tsitsipas a ieșit din top 25 ATP, o cădere dureroasă pentru un fost număr 3 mondial.
Declarațiile făcute de Ivanisevic pentru Sport Klub, imediat după Wimbledon, au făcut înconjurul lumii tenisului. Croatul spunea atunci că nu a văzut niciodată un jucător "mai nepregătit" decât Tsitsipas și că, în ciuda dorinței declarative a acestuia de a reveni în top, "nu face nimic concret".
"Cu genunchiul meu, sunt de trei ori mai în formă decât el", a spus Ivanisevic. "E grav. Dacă își rezolvă anumite probleme din afara terenului, are o șansă să revină unde îi este locul, pentru că e prea bun să fie în afara top 10. Dar trebuie să muncească. Nu există baghetă magică".
Declarațiile au fost dur criticate de comunitatea tenisului, iar unul dintre cei mai vocali a fost Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep și actual antrenor al lui Naomi Osaka. Pe contul său de Instagram, Mouratoglou a condamnat atitudinea lui Ivanisevic: "Dacă Goran a acceptat să-l antreneze, înseamnă că știa că lucrurile nu merg bine. Dar asta nu înseamnă să dai vina doar pe jucător. Asta nu e coaching. Coaching-ul înseamnă să înțelegi comportamentele, să fii în aceeași barcă cu sportivul tău, nu să te detașezi de el când rezultatele lipsesc".

Ivanisevic a revenit cu explicații după ce și-a făcut praf jucătorul

În dialogul recent cu Gol, Ivanisevic a părut mai temperat, dar și-a menținut punctul de vedere. El a subliniat că procesul de revenire a lui Tsitsipas nu va fi rapid și că munca este singura soluție.
"E un drum lung. Nu există magie. Trebuie să muncești, să fii pregătit fizic și mental. Iar la Wimbledon, el n-a fost nici una, nici alta. Probleme cu spatele, multe alte probleme... Trebuie timp", a încheiat croatul.
Rămâne de văzut dacă relația dintre cei doi va rezista acestor tensiuni sau dacă declarațiile publice ale lui Ivanisevic vor grăbi o ruptură. Cert este că Tsitsipas traversează cea mai dificilă perioadă din cariera sa, iar redresarea - dacă va veni – va necesita nu doar talent, ci și o schimbare profundă de atitudine.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo