Ivanisevic a spus tot! De ce a acceptat s-o antrenze pe Rybakina: "De asta aveam nevoie după Djokovic"

Goran Ivanisevic l-a ajutat pe Novak Djokovic să ajungă cel mai titrat tenismen din istorie, cucerind împreună nu mai puțin de 9 titluri de Grand Slam. De curând, croatul a făcut trecerea de la ATP la WTA și o va pregăti pe Elena Rybakina.

Ivanisevic, Djokovic & Rybakina

Credit imagine: Getty Images

Deși a avut mai multe oferte de la jucători de top, Goran Ivanisevic a ales-o pe Elena Rybakina pentru că simte că se potrivesc perfect. Vineri a apărut vestea potrivit căreia fosta campioană de la Wimbledon și actualul număr 5 mondial Elena Rybakina și-a găsit un nou antrenor, pe Goran Ivanisevic. După ce a lucrat anterior numai în circuitul ATP - cu Tomas Berdych, Marin Cilic, Milos Raonic și timp de aproape cinci ani cu Novak Djokovic - croatul a decis că are nevoie de o nouă provocare, după cum a declarat pentru Tennis Majors.
"Când am vorbit în aprilie (după despărțirea de Djokovic), v-am spus că voi lua o pauză mai lungă și, în al doilea rând - că nu voi accepta o slujbă care nu mă face curios sau care nu reprezintă o provocare", a declarat Ivanisevic pentru sursa citată: "După Novak, este foarte greu să antrenez pe cineva, așa că aveam nevoie de ceva complet diferit. Când ești antrenorul celui mai mare jucător din toate timpurile, ai nevoie de ceva nou. Așa că alegerea a fost un jucător tânăr sau ceva complet diferit, iar acest 'complet diferit' a fost circuitul WTA".
CITEȘTE ȘI:

Ivanisevic, în fața primei provocări în circuitul WTA, alături de Rybakina. Obiectivul: mai multe titluri de Grand Slam

Ivanisevic a dezvăluit cum a ajuns să coleboreze cu elena Rybakina și de ce consideră că acest parteneriat i se potrivește foarte bine: "Au existat și alte oferte (Ivanisevic a avut mai multe oferte de la jucâtori atât din ATP, cât și din WTA), dar cred că am ales-o pe cea potrivită pentru mine - datorită stilului de joc și potențialului Elenei, dar și datorită personalității ei. Elena este calmă și abia aștept să încep. Cred că va fi grozav.
Nu o cunosc prea bine personal, dar prietenul meu Zule este antrenorul ei de fitness - am lucrat împreună cu Tomas Berdych - și, în general, în circuit se spune că este o persoană minunată. Din punct de vedere al jocului, are un serviciu puternic, este înaltă, puternică și joacă agresiv, a câștigat Wimbledon la fel ca mine. Simt că o pot învăța ceva. Adică, ea este deja numărul 5 în lume, dar cred că poate câștiga mai multe Slam-uri, asta e sigur", a mai spus Ivanisevic pentru sursa citată.

Ivanisevic spune că după Djokovic avea nevoie de ceva "total diferit"

Ulterior, Ivanisevic a dezvăluit în ce compartiment al jocului Elenei crede că poate avea un cuvânt de spus și a fost întrebat inclusiv despre problemele de sănătate ale sportivei din Kazahstan: "În primul rând, trebuie să ne cunoaștem mai bine. Nu voi intra prea mult în detalii, dar ea are loc de îmbunătățiri în fiecare aspect al jocului. Ea poate obține rezultate mai bune. Va fi interesant. Știu că multora li s-a părut ciudat și că oamenii au fost surprinși de colaborarea noastră, dar nu și eu - aveam nevoie de o schimbare totală după Novak. Am câștigat totul cu Novak, așa că sunt extrem de nerăbdător să fac față acestei noi provocări. Sincer, în timpul perioadei mele în circuitul ATP, nu m-am imaginat niciodată în circuitul feminin, dar nu mă văd în tenisul masculin în acest moment.
Sunt sigur că există un motiv în spatele tuturor acestora (n.r. probleme de sănătate). Când mă voi scufunda mai adânc în întregul proces, atunci voi ști mai multe. Dar știți ce se spune: La naiba cu antrenorul care nu poate reuși în ambele circuite! Întotdeauna mi-a plăcut să urmăresc și meciurile feminine, sunt în circuit de 13 ani. Cele mai bune patru sau cinci jucătoare au fost acolo de ceva timp, unele jucătoare mai tinere apar, dar top 10 este mai mult sau mai puțin similar de ceva timp. Adică - tenisul este tenis, masculin sau feminin, forehand, backhand, serviciu... La sfârșitul zilei, cred că este la fel, deși toată lumea îmi spune că circuitul WTA este complet diferit. Totuși, îmi voi revedea 'vechea gașcă', deoarece majoritatea evenimentelor sunt în aceleași orașe pentru ambele circuite. Încă o dată, mă bucur să mă apuc de ceva nou, să văd cât de mult este diferit, de ce este diferit... Trebuie să experimentez la fața locului. Ușor, o luăm ușor. Vom face intersezon împreună, apoi vom merge în Australia împreună și apoi vom vedea. Fără presiune".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo