Ivanisevic se apără, după ce l-ar fi făcut de rușine pe Tsitsipas. De ce a ales croatul cuvinte atât de dure: "I-am spus-o în față!"
"Războiul" declarațiilor continuă între Stefanos Tsitsipas și fostul său antrenor, Goran Ivanisevic. După ce grecul l-a denumit "dictator" și l-a acuzat că l-a vorbit de rău, croatul vine cu o replică tăioasă: "Nu l-am insultat, i-am spus totul direct".
Matteo Gigante - Stefanos Tsitsipas - Roland Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
La doar două luni după ce au început colaborarea, relația profesională dintre Stefanos Tsitsipas și Goran Ivanisevic s-a încheiat brusc și zgomotos. Cei doi nu doar că s-au despărțit, dar au continuat să trimită săgeți unul spre celălalt prin declarații care au făcut rapid înconjurul lumii tenisului. Acum, fostul campion de la Wimbledon simte nevoia să clarifice lucrurile și să-și justifice duritatea.
"Nu l-am insultat pe Stefanos... I-am spus toate lucrurile astea în față, nu e ca și cum le-am zis pe la spate. Acum pare că nu mai ai voie să spui nimic. Le-am zis sincer, cu intenția de a produce un impact. Așa funcționează generația asta", a declarat Ivanisevic, citat de The Tennis Gazette.
Ivanisevic se apără, după scandalul cu fostul elev, Stefanos Tsitsipas
Afirmațiile croatului care au stârnit cel mai mare val de reacții sunt însă cele în care îl critică direct pe Tsitsipas pentru lipsa de implicare și pregătire fizică: "Vrea, dar nu face nimic. Totul e ‘vreau, vreau’, dar nu văd niciun progres. Am fost șocat. N-am văzut un jucător mai nepregătit în viața mea. Cu genunchiul meu, sunt de trei ori mai în formă decât el. E chiar rău de tot", a spus Ivanisevic în timpul Wimbledon-ului.
Un atac direct, dur, dar pe care fostul antrenor susține că l-a făcut cu scop constructiv - nu din răutate. Pentru el, problema lui Stefanos nu este talentul, ci lipsa unei schimbări reale în mentalitate și în modul de lucru: "E simplu și nu e simplu. Am vorbit cu el de multe ori. Dacă rezolvă câteva lucruri în afara tenisului, are o șansă reală să revină unde îi este locul, pentru că e un jucător prea bun ca să nu fie în top 10", a adăugat Ivanisevic.
Tsitsipas a reacționat: "E greu să lucrezi cu dictatori"
La rândul său, Tsitsipas nu a rămas tăcut. Într-un discurs ținut la un eveniment caritabil în Grecia, el a explicat de ce a decis să rupă colaborarea și să revină la tatăl său, Apostolos: "E dificil să lucrezi cu dictatori care vorbesc urât despre tine și care nu sunt apropiați de mine sau de cei din jurul meu. Vreau doar un mediu în care să mă simt în siguranță, ca într-o familie", a spus grecul.
Revenirea alături de tatăl său, deși controversată, pare a fi singura soluție pe care Tsitsipas o consideră viabilă în acest moment. Dar pentru mulți din lumea tenisului, acest pas înapoi ridică semne de întrebare.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)