Jack Draper, la un pas să ajungă în "Big 4", după titlul la Indian Wells. Cum arată clasamentul ATP

Turneul de la Indian Wells s-a încheiat, iar faptul că Jack Draper a devenit campion ne aduce în față o posibilă nouă realitate în ATP. Britanicul pare mare favorit, dacă rămâne sănătos, să devină noul membru în "Big 4", alături de Sinner, Zverev și Alcaraz, care sunt imposibil de depășit de alți jucători.

Jack Draper, Indian Wells 2025

Credit imagine: Getty Images

Tenismanul britanic Jack Draper a obţinut cel mai important titlu al carierei, duminică, în turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.693.540 de dolari, după ce l-a învins în finală pe danezul Holger Rune, cu 6-2, 6-2.
Draper, numărul 14 mondial, care a produs o surpriză în semifinale, prin victoria în faţa spaniolului Carlos Alcaraz (3 ATP), câştigătorul ultimelor două ediţii, s-a impus în finală în numai 69 de minute.
Cu acest trofeu, stângaciul de 23 de ani şi-a asigurat intrarea în premieră în top 10 mondial, de luni ocupând locul 7 în ierarhia ATP.
''Este incredibil. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Am muncit mult şi sunt recunoscător şi fericit că pot juca, sunt sănătos şi mă simt grozav. Toate eforturile depuse în ultimii ani dau roade la cel mai înalt nivel şi nu pot exprima acest lucru în cuvinte'', a declarat Draper imediat după finală.
Britanicul pare în acest moment cel mai în formă jucător din circuit și, cum Taylor Fritz, ocupantul poziției a 4-a în ATP, e în cădere liberă, pare o chestiune de timp până când Jack va urca în rândul primilor 4 din lume. Evident, există un mare "dacă" în ceea ce îl privește pe englez, el suferind enorm în ultimii ani din cauza accidentărilor. Însă, în condiții normale, dacă nu va avea noi probleme de sănătate, Draper nu ar trebui să rateze intrarea în "Big 4" în viitorul apropiat. Asta și pentru că, dincolo de forma fabuloasă arătată (doar 4 înfrângeri în ultimele 26 de meciuri), adversarii direcți etalează o formă discutabilă, iar britanicul are foarte puține puncte de apărat în următoarea perioadă. Spre exemplu, anul trecut, la Miami - competiție de ATP 1000 care vine imediat după Indian Wells -, Draper s-a oprit în turul secund. Zverev și Medvedev au făcut semifinale în 2024 în Florida, în timp ce Sinner, suspendat acum, va pierde cele 1000 de puncte aferente titlului. Evident, Jannik, Zverev și Alcaraz nu sunt încă în "bătaie puștii" lui Draper, diferențele fiind prea mari, dar locul 4 ATP e mai mult decât accesibil.

Holger Rune, la un pas de revenirea în top 10 ATP după Indian Wells, Joao Fonseca e în continuare pe val

Rune, finalist în California, a urcat pe 12 în clasament, iar viitorul sună bine pentru danez. Dacă îşi va păstra forma de la Indian Wells, nordicul poate reintra rapid în top 10 ATP, pentru că la Miami nu are multe puncte de apărat (tur 2 în 2024), iar apoi urmează perioada de zgură, suprafaţa sa favorită.
"Am avut deja acest sentiment anul trecut jucând la Paris (n.r. că revine la cel mai bun nivel al său). Înainte de Indian Wells, cred că am avut ghinion la unele turnee. Echipa mea și cu mine am lucrat bine, mă perfecţionez ca tenismen, dar şi mental. Mă simt foarte motivat. De fapt, după finala de astăzi, vreau să termin treaba la Miami, sunt convins că pot face un turneu mare şi acolo.
Apoi vin câteva dintre turneele mele preferate, cum ar fi Monaco, Roma și Roland Garros. Îmi place cum merg lucrurile în ceea ce mă priveşte în momentul de faţă. Știu că există părți din tenisul meu care ar putea fi mai bune pentru a-mi oferi opțiunea de a câștiga fiecare turneu pe care îl joc, dar, per total, cred că sunt într-un moment excelent", a explicat Rune după finala Indian Wells.
Prezent în premieră la Indian Wells pe tabloul principal, Fonseca a avut ghinionul să dea peste Jack Draper, viitorul campion, în turul secund. Înfrângerea cu britanicul nu a fost văzută ca un capăt de ţară, ci ca o oportunitate de adolescentul din Brazilia, care a decis imediat să ia drumul Arizonei, pentru a participa la turneul de la Phoenix.
Fonseca a arătat încă o dată că are un nivel fantastic, specialiştii care îl văd în top 10 ATP până la finalul anului nefiind departe de realitate. Cu toate că la Phoenix am avut un tablou extrem de competitiv pentru un challenger, Joao a cedat un singur set în drumul spre al treilea titlu al anului. În finală, aseară, Fonseca s-a impus în faţa lui Bublik, 7-6, 7-6, după o partidă în care a excelat din nou la capitolul lovituri direct câştigătoare, în special cu forehandul.
Cu succesul de duminică, de la Phoenix, marele campion în devenire din Brazilia (4 trofee pe 4 continente diferite în ultimele 3 luni) a urcat pe 60 ATP și e singurul jucător din top 100 sub 19 ani. De altfel, niciun alt tenismen cu o vârstă comparabilă nu se regăseşte în top 300 ATP (următorul jucător sub 19 ani, precum Fonseca, e abia pe 306 ATP - norvegianul Nicolai Budkov Kjaer).
Clasamentul ATP la zi
1. Jannik Sinner - 11330 puncte
2. Alexander Zverev - 7945
3. Carlos Alcaraz - 6910
4. Taylor Fritz - 4900
5. Novak Djokovic - 3860
6. Casper Ruud - 3855
7. Jack Draper - 3800
8. Daniil Medvedev - 3680
9. Andrey Rublev - 3440
10. Stefanos Tsitsipas - 3405

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo