Jannik Sinner a fost prins dopat! Cum a scăpat italianul de suspendare + ce sancțiune a dictat ITIA

Jannik Sinner a fost depistat pozitiv cu o cantitate scăzută de clostebol, substanță interzisă, în martie, iar ITIA a acceptat că italianul nu a avut intenție, dar i-a anulat acestuia premiul în bani și punctele câștigate la Indian Wells.

Jannik Sinner

Credit imagine: Getty Images

Jannik Sinner, liderul mondial din ATP, a fost depistat pozitiv pentru urme de clostebol, o substanță interzisă detectată în urina sa în cantități scăzute. Pozitivitatea a fost depistată de ITIA în urma unui control efectuat la turneul de la Indian Wells, acolo unde a ajuns până în semifinale.
După o lungă anchetă a Agenției Internaționale de Integritate în Tenis, s-a stabilit că ingerarea a fost neintenționată și că Jannik Sinner este nevinovat, însă italianul a fost lăsat să joace în tot acest timp. Numărul 1 mondial va juca la US Open, iar singura sancțiune este că i se anulează premiul în bani și punctele câștigate la Indian Wells.
CITEȘTE ȘI:

Jannik Sinner a scăpat de o sancțiune dură din partea ITIA, după ce a fost depistat pozitiv cu o substanță interzisă

ITIA a dezvăluit că echipa italianului a putut demonstra că fizioterapeutul lui Sinner a folosit un produs care conține substanța interzisă pentru a trata o rană a degetului. Se pare că clostebolul a intrat în contact cu leziunea, pătrânzând în sângele liderului mondial. În concluzie, italianul nu a avut intenția de a se dopa cu bună știință.
Totuși, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a decis să îi ia cele 400 de puncte din semifinala de la Indian Wells și premiul în bani aferent, aproximativ 300.000 de euro. Sinner a picat testul pentru prima dată pe data de 10 martie, în timpul turneului din California, iar peste o săptămână a venit același rezultat, chiar înainte de Miami Open, turneu pe care Sinner l-a cucerit.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo