Jannik Sinner, în finala de la Beijing, după ce De Minaur l-a "întins" serios! 11 victorii din 11 meciuri cu "Demonul"

Jannik Sinner s-a calificat în finala turneului ATP 500 de la Beijing, după ce a trecut în decisiv, în penultimul act, de Alex De Minaur, numărul 8 mondial, scor 6-3, 4-6, 6-2. A fost a 11-a întâlnire directă dintre cei doi, toate încheiate cu acelaşi deznodământ: victoria italianului.

Jannik Sinner

Credit imagine: Getty Images

Jannik Sinner a arătat ceva probleme la Beijing, pierzând set în disputa cu Atmane şi fiind la un pas să fie împins în decisiv de ungurul Marozsan, în sferturile de finală.
Azi, în semifinale îl aştepta, în teorie, un test mult mai complicat, în faţă urmând a-i sta Alex De Minaur, un sportiv aflat în mare formă. Capul de serie 3 de la Beijing a beneficiat de abandonul lui Mensik, în sferturi, şi se simţea pregătit să facă o partidă mare şi contra cvadruplului campion de Grand Slam. Marea problemă pentru "Demon" e că nu a câştigat vreuna din cele 10 întâlniri anterioare cu italianul, trecându-şi în cont în tot acest timp un singur set. Ultima oară când cei doi au fost faţă în faţă, Sinner s-a impus categoric, 6-3, 6-2, 6-1, în sferturile Australian Open 2025, competiţie pe care Jannik avea să o câştige.
Istoricul directelor s-a văzut în debutul partidei, elevul lui Cahill şi Vagnozzi reușind breakul la 3-2. Deşiîn gameul imediat următor australianul a beneficiat de două mingi de rebreak, fostul lider ATP şi-a păstrat luciditatea şi a mărit avansul la 5-2, setul fiind din acel moment o formalitate: 6-3 pentru Sinner, după 40 de minute de joc.
Se părea că Jannik se va desprinde şi în manşa secundă, după ce a avut două mingi de break la rând pe serviciul lui De Minaur, la 1-1, însă sportivul de la antipozi a rezistat şi, la 3-2, a avut el 3 oportunităţi de a sparte serviciul, toate salvate de oponent.
Un nou game cu oportunități de break ratate a fost cel de-al 7-lea, în care Jannik a avut de două ori avantaj pe serviciul celui care e considerat cel mai rapid jucător din circuit, din nou fără rezultat pe tabelă.

De Minaur l-a împins pe Sinner în decisiv, la Beijing, dar italianul a fost prea puternic

Sarabanda de mingi de break necroncretizate a continuat când Sinner a servit pentru 4-4, iar De Minaur a dat "cu piciorul" la 3 oportunităţi de a-i sparge serviciul. Se părea că ne îndreptăm spre prelungiri, în acest stil, dar "Demonul" a mai beneficiat de o ocazie de break (a 9-a a sa în meci) şi de această dată şi-a păstrat sângele rece: 6-4 pentru australian în setul doi, iar meciul urma să se decidă în decisiv.
Parcă trezit din vârtejul de puncte pierdute pe propriul serviciu, Sinner a arătat reacţie încă din debutul setului 3, reușind un break la "0". Italianul şi-a ridicat mult nivelul şi nu a mai lăsat nimic la voia întâmplării, reușind dublu break într-un start de set decisiv în care De Minaur a câştigat un singur punct în primele două gameuri de serviciu.
În cele din urmă, s-a terminat 6-3, 4-6, 6-2 în favoarea numărului doi mondial, care a bifat a 11-a victorie din tot atâtea întâlniri contra "Demonului".
Odată cu succesul de azi, Sinner a ajuns la a 30-a finală din carieră, 25 dintre acestea având loc pe hard, de departe suprafaţa sa favorită.
În finala competiției, Jannik îl va întâlni pe învingătorul duelului Learner Tien - Daniil Medvedev. Americanul a devenit un adevărat "ucigaş de granzi" în acest sezon, doar Alcaraz şi Sinner având în 2025 mai multe victorii la sportivi de top 10 ATP. De partea cealaltă, Medvedev vine după cel mai slab sezon din carieră, dar pare să își fi ridicat mult nivelul în această săptămână: nu a pierdut încă set la Beijing, iar în sferturi nu i-a dat vreo şansă lui Zverev, scor 6-3, 6-3.
În ultimii ani, duelul Sinner - Medvedev a fost unul dintre cele mai consumate meciuri din circuit, cei doi întâlnindu-se de 15 ori în decurs de 5 sezoane. Rusul a avut 6-0 la directe, dar, din 2023 încoace, italianul a câştigat 8 din cele 9 meciuri, conducând acum la general cu 8-7.
Sinner vizează al doilea titlu la China Open, după succesul din 2023, când trecea în ultimul act de Daniil Medvedev, scor 7-6, 7-6. Anul trecut, elevul lui Cahill şi Vagnozzi a pierdut finala, una epică în faţa marelui rival, Carlos Alcaraz (6-7, 6-4, 7-6 pentru iberic). Carlitos nu a venit anul acesta la Beijing, preferând Tokyo, turneu unde va juca azi finala, contra lui Taylor Fritz.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo