După o pauză de câteva luni de la despărțirea de Simona Halep, Darren Cahill și-a luat două angajamente, cu Amanda Anisimova și Jannik Sinner. Dacă pe Anisimova o ajută parțial, cu Sinner colaborează tot timpul și visează să câștige titluri de Grand Slam, așa cum a reușit cu Halep, Agassi și Hewitt.
Noul antrenor al lui Jannik Sinner, cu care a început o nouă colaborare înainte de Wimbledon, Darren Cahill are doar cuvinte de laudă la adresa italianului. Entuziasmat să lucreze cu un jucător atât de tânăr și cu un asemenea potențial, antrenorul australian l-a comparat chiar cu Lleyton Hewitt, jucător care a devenit cel mai tânăr lider mondial sub comanda lui Cahill.
CITEȘTE ȘI:
Tenis
Lovitură de teatru în ATP: unul dintre cei mai în formă jucători poate rata Turneul Campionilor
ACUM 3 ORE

Darren Cahill, cucerit total de potențialul lui Jannik Sinner

"Jannik a adăugat multe lucruri la jocul său, mai ales în ofensivă și în momentele când decide să vină la fileu. A făcut mari progrese în ultimii doi ani, mai întâi cu Ricardo Piatti și apoi cu Simone Vagnozzi. El trebuie să anticipeze, să înțeleagă ce tip de tenis vrea să practice peste doi ani și să facă totul pentru a se îndrepta în această direcție. Jannik îmi amintește de Lleyton Hewitt. Atitudinea sa față de muncă, pasiunea sa, profesionalismul său.
Din punct de vedere tehnic, este un jucător de tenis complet diferit, dar aceeași flacără arde în el. Este unul dintre acei jucători capabili să câștige turnee de Grand Slam, și chiar acum, și nu neapărat peste câțiva ani. Este posibil la US Open 2022? Se mișcă bine pe hard, iar jocul său are suficientă putere. Nu aș fi surprins deloc dacă ar reuși", a declarat Darren Cahill în cadrul unui interviu acordat La Stampa, după ce Sinner a cucerit titlul la Umag.
Jannik Sinner a câştigat primul său turneu din acest sezon şi al şaselea din carieră în circuitul ATP, duminică la Umag (Croaţia), impunându-se în faţa spaniolului Carlos Alcaraz cu 6-7 (5/7), 6-1, 6-1. Italianul, în vârstă de 20 de ani, a disputat duminică prima sa finală de la turneul de la Anvers, în octombrie 2021. Sinner îl învinsese deja pe Alcaraz în urmă cu o lună la turneul de la Wimbledon, în optimile de finală. Jannik Sinner a devenit al treilea italian care se impune la Umag după Fabio Fognini în 2016 şi Marco Cecchinato în 2018.
Sofia Open
Sinner aproape de o accidentare groaznică! Italianul s-a retras din meciul cu Rune, de la Sofia
01/10/2022 LA 20:18
Tenis
"Alcaraz, Sinner sau Tiafoe au schimbat tenisul!" Thiem, despre noua generație a sportului alb
01/10/2022 LA 12:32