Jannik Sinner, "omul record"! Trei performanțe legendare pe care le poate egala sau depăși în viitorul apropiat

Jannik Sinner s-a poziționat într-un scenariu favorabil pentru a viza trei isprăvi legendare, greu de imaginat pentru orice alt jucător de tenis din istorie. Italianul, în schimb, are șanse mari să seteze repere care vor fi inaccesibile altcuiva o lungă perioadă.

Jannik Sinner

Credit imagine: Getty Images

Liderul mondial doboară record după record. A devenit jucătorul cu cele mai multe victorii la rând în turneele ATP 1000, a câştigat 6 Mastersuri la rând (5 în acest an) - o altă performanță fără echivalent în istorie - și a completat Golden Mastersul la 24 de ani (doar Djokovic mai reușise să își treacă în palmares toate cele 9 turnee ATP 1000, dar la o vârstă mai înaintată). Dacă se va impune și la Roland Garros, unde e mare favorit, elevul lui Cahill și Vagnozzi va fi câștigat toate turnee importante din circuitul ATP.
Italianul și-a câștigat dreptul de a visa să atingă obiective de neimaginat pentru oricine altcineva și chiar pentru el însuși, nu cu mult timp în urmă. Faptul că la aproape fiecare turneu rescrie istoria tenisului îl motivează, chiar dacă a spus de mai multe ori că nu "vânează borne, ci mă bucur de experiență, de călătorie".
În contextul accidentării lui Alcaraz, nimeni și nimic nu pare a-l putea opri pe Sinner, care poate visa la atingerea unor obiective și mai improbabile. Italianul are oportunitatea de a cuceri teritorii neexplorate și, oricât de dificile ar fi aceste provocări, nu există niciun motiv să credem că nu le poate îndeplini.

Ce borne "extraterestre" poate bifa Jannik Sinner în perioada următoare

1. Egalarea recordului lui Nadal într-un sezon pe zgură
Sinner a câștigat Monte Carlo, Madrid și Roma, iar acum are în față un Roland Garros unde, probabil, doar o accidentare l-ar putea priva de victorie.
Cu acest succes, Jannik ar cuceri toate trofeele majore pe suprafața roșie într-un sezon, performanță uluitoare, mai ales că el e un jucător care preferă hardul. De altfel, până sezonul trecut, italianul avusese doar performanțe meteorice pe cea mai lentă dintre suprafețe.
Acum, un succes la French Open, l-ar aduce într-o galerie selectă, alături de inegalabilul Rafa Nadal, cel care va rămâne pentru totdeuana cel mai bun jucător pe zgură din istorie. "Matadorul" a reușit "pokerul" Monte-Carlo-Madrid-Roma-Roland Garros în 2010, iar Sinner îi poate călca acum pe urme.
2. Recordul de Mastersuri într-un sezon
Pare neverosimil să te gândești la posibilitatea ca Jannik Sinner să câștige toate titlurile Masters 1000 anul acesta.
Până acum, are 5, iar recordul este deținut de Novak Djokovic, cu 6 titluri, în 2015. Înaintea lui Jannik sunt evenimentele din Canada, Cincinnati, Shanghai și Paris, iar, la cum joacă italianul în prezent, pare mai degrabă improbabil ca această bornă să nu fie depășită.
De altfel, Sinner a fost întrebat despre această posibilitate după finala de la Roma, contra lui Ruud, dar, modest cum îl știm, a respins categoric că ar putea să câștige toate turneele ATP 1000 de anul acesta. Dar încă 2/4 pare un obiectiv mai mult decât plauzibil, mai ales că la Paris, în sală, pare "stăpânul absolut".
"Trebuie să luăm turneele pe rând. Cel mai important lucru este să fiu într-o formă fizică bună, pentru că altfel nu ajung nicăieri. Nu este realist să ne gândim să pot câștiga toate cele nouă turnee Masters 1000 anul acesta. Este imposibil să mențin acest nivel pe tot parcursul sezonului", a spus Sinner.
3. Cel mai mare punctaj din istorie
În prezent, italianul se mândrește cu un număr uimitor de 14.700 de puncte în clasamentul ATP, al patrulea cel mai mare total din istorie. Novak Djokovic deține recordul cu 16.790 de puncte, o performanță încă departe de a fi atinsă, dar nu este complet imposibil ca originarul din Sao Candido să îl depășească pe sârb și la acest capitol.
Un titlu la Roland Garros l-ar plasa la 15.500 de puncte, oferindu-i loc să "crească" după Wimbledon. În Canada, la Rogers Cup, nu are puncte de apărat, astfel că, dacă lucrurile merg perfect, după Cincinnati am putea asista la doborârea totalului lui Nole.
Acum, numărul unu mondial își va concentra atenția spre Roland Garros, singurul turneu mare care îi lipsește din CV-ul fabulos. Anul trecut, Jannik a fost aproape de titlul de la French Open, însă a fost "întors" incredibil de la Carlos Alcaraz. În 2026, Carlitos nu va fi prezent la Paris, astfel că Sinner e favorit uriaș să își treacă în palmares trofeul.
"Prioritatea acum este să mă recuperez cât mai mult posibil în următoarele două sau trei zile. Nu va fi prea mult antrenament, asta e sigur. Niciun antrenament de tenis. Vreau să petrec ceva timp cu familia mea chiar acum, să mă deconectez de la tenis și voi merge la Paris începând de joi pentru a mă pregăti. Acum, important este să mă odihnesc", a mai spus Sinner.
De notat că numărul unu mondial, cu 29 de titluri în palmares, a precizat, de asemenea, că nu va juca vreun turneu de încălzire pe iarbă înainte de Wimbledon (29 iunie - 12 iulie). Ca atare, în următoarea perioadă toată atenția va fi concentrată pe cele două Grand Slamuri ale verii.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo