Jannik Sinner, pe cale să reușească o performanță unică în istoria tenisului
Deși se află pe locul secund în ierarhia ATP, Jannik Sinner este, în acest an, cel mai bun jucător atât pe serviciu, cât și pe retur, conform statisticilor! Dacă va încheia sezonul în fruntea celor două clasamente, italianul va deveni primul sportiv din istorie care reușește acest lucru.
Fotbalul: Povestea mea - Iulian Miu: "I-am făcut cea mai tare farsă lui Pițurcă"
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz sunt pe cale să pună punct unui sezon în care au dominat tenisul mondial. Cei doi și-au adjudecat toate trofeele de Grand Slam, întâlnindu-se în trei dintre cele mai importante patru finale, la Roland Garros, Wimbledon și US Open.
În special în a doua parte a anului, ibericul a părut jucătorul mai bun, cel puțin până la "Six Kings Slam", unde italianul a fost cel care a câștigat întâlnirea directă.
Carlos Alcaraz continuă să se afle pe primul loc în ierarhia ATP, dar Jannik Sinner a reintrat în lupta pentru această poziție, după înfrângerea prematură a spaniolului la Paris, italianul sperând acum că va încheia anul 2025 în fața rivalului său. Chiar dacă nu va reuși acest lucru, Sinner este pe cale să scrie istorie în tenis.
Jannik Sinner, cel mai bun jucător atât pe serviciu, cât și pe retur
În ciuda faptului că este abia pe locul secund în clasamentul ATP, Jannik Sinner pare să fie cel mai bun jucător dacă ne raportăm la statistici.
În ierarhia procentajului gameurilor de serviciu câștigate, Jannik Sinner se află pe prima poziție, cu 91,45%, fiind singurul care a depășit în 2025 borna de 90%. El este urmat de Giovanni Mpetshi Perricard (89,29%), Taylor Fritz (89,28%), Reilly Opelka (89,03%) și Novak Djokovic (88,46%).

Top 5 la serviciu
Credit imagine: From Official Website
Cât despre retur, Jannik Sinner se află pe primul loc și în clasamentul procentajului gameurilor câștigate pe serviciul adversarului, cu un procentaj de reușită de 32,68%. La foarte mică distanță este Carlos Alcaraz (32,55%), urmat de Alex de Minaur (30,14%), Sebastian Baez (28,72%) și Francisco Cerundolo (28,68%).

Top 5 la retur
Credit imagine: From Official Website
Dacă până la finalul anului va reuși să se mențină pe primul loc în ambele statistici, Jannik Sinner va deveni primul jucător din istorie care reușește acest lucru! Astfel, dacă ne raportăm la aceste două ierarhii, italianul poate fi considerat cel mai bun jucător din 2025, dar ar putea încheia sezonul abia pe locul secund.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)