Jannik Sinner, prima opinie fermă despre programul încărcat din circuit! "Dacă ar fi să schimb ceva..."
Jannik Sinner s-a calificat duminică în optimile turneului Masters 1000 de la Shanghai, după ce l-a învins pe Tomas Martin Etcheverry. La conferința de presă de după meci, italianul a vorbit despre singurul lucru pe care l-ar schimba în programul încărcat al tenismenilor din fiecare zi.
Jannik Sinner
Credit imagine: Getty Images
Jannik Sinner a obținut duminică dimineață calificarea în optimile turneului Masters 1000 de la Shanghai, după ce l-a învins pe Tomas Martin Etcheverry, în trei seturi, scor 6-7 (3), 6-4, 6-2, după două ore și 41 de minute de joc.
La finalul partidei, italianul a susținut o conferință de presă în care a vorbit, printre altele, despre problema calendarului încărcat, un subiect care a fost abordat de-a lungul anului de mulți jucători de tenis.
Până acum, Sinner nu a avut niciodată vreo reacție vehementă cu privire la program, dar acum, în China, a transmis care este opinia lui, recunoscând faptul că în calendar sunt prezente foarte multe turnee.
Liderul mondial a precizat, însă, faptul că jucătorii pot să aleagă competițiile în care vor sau nu să participe și a dezvăluit și care ar fi singurul lucru pe care și-ar dori să-l poată schimba în program.
Jannik Sinner, prima reacție fermă despre programul încărcat al tenismenilor
"Avem o mulțime de turnee, asta este sigur. Ideal ar fi ca după Turneul Campionilor să nu fie Cupa Davis. Cred că acesta este un lucru pe care l-aș schimba la program. În rest, putem alege oricând, ca jucători, dacă participăm sau nu la Beijing sau aici, la Shanghai.
Simt că, în acest sezon, eu și echipa mea am ales turneele potrivite și momentele potrivite, iar pentru mine nu a fost o problemă. Îi înțeleg uneori și pe alți jucători care, dacă sunt pe locul 30, 40 sau 50 în clasamentul mondial, trebuie să se protejeze puțin mai mult, asta e altă problemă.
Dar, în ceea ce mă privește, noi, jucătorii, putem alege oricând. Avem niște turnee Masters 1000, care sunt obligatorii, dar de exemplu, aș putea alege să joc la Beijing înainte de un Masters sau nu... Așa că există anumite lucruri pe care noi jucătorii le putem alege și cred că este un lucru bun", a declarat Jannik Sinner, citat de WeLoveTennis.
Pentru un loc în sferturile Masters-ului de la Shanghai, liderul mondial îl va înfrunta în optimi pe învingătorul din duelul Roberto Carballes Baena (locul 54 ATP) - Ben Shelton (locul 16 ATP).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)