Articol scris de Răzvan Rădulescu
Jaqueline Cristian se afla în formă în momentul în care a ieșit accidentată de pe teren. În primul tur la Doha, Jaqueline a învins-o pe cea care avea să câștige trofeul de la Wimbledon, Elena Rybakina, scor 6-4, 6-3. Lucrurile arătau bine și în turul secund, însă o cumplită accidentare a făcut ca Jaqueline să abandoneze la scorul de 6-2, 2-2 în fața Dariei Kasatkina.
Tenis
Ilie Năstase, revoltat de suma cerută de BNR pentru a ceda complexul din Cotroceni
ACUM 2 ORE
Deși a încercat să revină de mai multe ori în partidă, Jaqueline a fost scoasă de pe teren, în cele din urmă, în scaunul cu rotile. După investigații medicii i-au dat verdictul lui Jaqueline: ruptură a ligamentului încrucișat, cu meniscul parțial afectat.

Jaqueline: "Am simțit un poc, l-am auzit până în creier"

Sportiva din România a povestit despre momentul în care a realizat că meciul cu Kasatkina s-a încheiat. În vârstă de 24 de ani, Jaqueline nu a simțit durerea imediat, însă și-a dat seama că piciorul nu are stabilitate.
"Am simțit un poc, efectiv l-am auzit până în creier. Dar am zis [băi, mi-a pocnit genunchiul, nu s-a întâmplat nimic]. Deși a fost mai dureros decât de obicei. Dar, atunci când m-am ridicat și am încercat să mișc piciorul, n-am mai simțit nicio durere. Am simțit însă că piciorul este un pic instabil, dar am zis că sigur e de la adrenalină, mi s-a părut mie, sunt eu prinsă în moment", a declarat Jaqueline în cadrul podcastului Orange Sport.
Născută la București, Jaqueline nu a intenționat nicio secundă să renunțe la joc. În momentul în care a abandonat, Cristian conducea cu 6-2, 2-2 și era mare favorită să câștige partida. "Eu oricum nu renunț, joc până la final. [Știi cât e scorul?]. Exact așa am întrebat-o (n.r. fizioterapeută). [Știi cât e scorul?]. Și a zis da, dar trebuie să avem grijă", au fost cuvintele lui Jaqueline.
Au urmat momente cumplite pentru jucătoarea antrenată de Thomas Drouet. La spital, doctorul i-a spus că are ligamentul complet rupt și a făcut o remarcă pe care Jaqueline o are întipărită în minte: "Adio sezon 2022".
Citește și:

Jaqueline Cristian: "Am lesinat de patru ori"

Ajunsă la București, Jaqueline Cristian a suferit o intervenție chirurgicală care a durat 4 ore și jumătate. Momentele grele au continuat și după operație. Recuperarea a fost o perioadă groaznică pentru Jaqueline, perioadă în care a trebuit să stea departe de terenul de tenis.
"În prima săptămână de după operație am leșinat de patru ori din cauza pastilelor și a anesteziei. N-am putut să mă ridic din pat, a fost ceva oribil. Au fost cele mai crunte dureri din viața mea prin care a trebuit să trec", au fost cuvintele lui Jaqueline.
Ajunsă pe locul 70 WTA, Jaqueline Cristian va juca la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, turneu transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player, în perioada 29 august - 11 septembrie.
Laver Cup
Concluziile lui Roger Federer după Laver Cup 2022, ultimul turneu din cariera sa
ACUM 2 ORE
Tenis
Nadal a dezvăluit cum îi spune în particular lui Federer. Ce zice de un meci cu el, pe Bernabeu
ACUM 3 ORE