Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jaqueline Cristian e campioană la turneul ITF de la Zagreb! Salt uriaș în clasament pentru româncă

Irina Aldea

Publicat 13/05/2023 la 16:32 GMT+3

Jaqueline Cristian a cucerit duminică titlul la turneul ITF de la Zagreb, după ce le-a învins în aceeași zi pe Monnet (în semifinală) și Seidel (în finală).

Jaqueline Cristian

Credit imagine: Getty Images

Jucătoarea română de tenis, Jaqueline Cristian, a câștigat sâmbătă titlul la turneul ITF de la Zagreb, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce învins-o în trei seturi foarte disputate pe sportiva din Germania, Ella Seidel, ocupantă a locului 482 WTA. Românca s-a impus cu scorul de 6-1, 3-6, 7-6 (0), după o oră și 53 de minute de joc.
Jaqueline Cristian (24 ani, 159 WTA), a treia favorită, a trebuit să joace atât semifinala, cât și finala în aceeași zi în Croația. Dacă în primul set s-a impus fără nicio emoție, cedând un singur game, Seidel a reveni în manșa secundă, forțând meciul în decisiv. În setul trei au existat mai multe răsturnări de situație care au condus la tiebreak. Acolo, românca nu a cedat nici măcar un punct.
CITEȘTE ȘI:

Jaqueline Cristian e marea campioană de la Zagreb, turneu ITF

Tot azi, sâmbătă, Jaqueline Cristian a trecut și de franțuzoaica Monnet, în vârstă de 21 de ani, aflată pe locul 203 WTA. Sportiva noastră a învins-o pe Carole Monnet cu scorul de 6-4, 6-3, iar la scurt timp a revenit pe teren pentru meciul din ultimul act. Chiar dacă a avut o sarcină dificilă, jucând două meciuri în aceeași zi, Cristian s-a descurcat de minune.
Pe toată durata săptămânii petrecute la Zagreb, Jaqueline Cristian nu a cedat decât un singur set, în finala cu Seidel. Pentru sportiva noastră, acesta este cel de-al 14-lea titlu ITF din carieră. Cristian a început această săptămână pe locul 159 WTA, însă se apropie încet încet de Top 100 WTA. Acum, românca e pe locul 133 în ierarhia LIVE. Cel mai sus, Cristian a fost pe locul 58 WTA, pe 31 ianuarie 2022.
Turneul ATP Masters 1000 de la Roma se desfășoară în perioada 10-21 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
picture

Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo