Eurosport
Jaqueline Cristian, la un pas de tabloul principal de la Roma! Revenire de senzație pentru româncă
De
Publicat 06/05/2024 la 16:32 GMT+3
Jaqueline Cristian s-a calificat în finala calificărilor la turneul de 1000 de puncte de la Roma, după ce a revenit de la 0-1 la seturi cu ocupanta locului 106 WTA, Hailey Baptiste.
Jaqueline Cristian
Credit imagine: Getty Images
Jaqueline Cristian, principala favorită a calificărilor la turneul de 1000 de puncte de la Roma, s-a calificat în finala calificărilor după ce a învins-o pe americanca Hailey Baptiste, ocupanta locului 106 WTA, revenind de la 0-1 la seturi. Sportiva noastră s-a impus cu scorul de 4-6, 7-5, 6-3, salvând două mingi de meci, la capătul unui duel care a durat două ore și 34 de minute de joc.
Aceasta a fost a doua întâlnire directă dintre Cristian și Baptiste, scorul fiind acum egal. Clasată pe locul 68 WTA, Jaqueline Cristian se va duela pentru un loc pe tabloul principal cu favorita numărul 13, Varvara Gracheva, locul 88 WTA, care a trecut în primul tur de italianca Eleonora Alvisi, locul 799 WTA.
CITEȘTE ȘI:
Jaqueline Cristian, în ultimul tur al calificărilor. România poate avea 4 jucătoare pe tabloul principal
România poate avea 4 jucătoare pe tabloul principal, dacă Jaqueline trece de Gracheva. Sorana Cîrstea, aflată pe locul 32 WTA, e singura jucătoare din România care beneficiază de un prim tur liber, fiind favorita numărul 28. Sportiva noastră va debuta direct în runda secundă, fie cu Taylor Townsend, fie cu o jucătoare venită din calificări. În turul al treilea am putea avea un duel 100% românesc, între Cîrstea și Bogdan.
Aceasta din urmă va debuta pe tabloul prinicipal împotriva fostei finaliste de la US Open, Leylah Fernandez. Pe de altă parte, Irina Begu, care a jucat mereu foarte bine la Foro Italico, va juca în primul tur cu o jucătoare din calificări. Dacă va trece de această provocare, Irina va da în runda secundă peste una dintre cele mai bune tenismene din circuit, Elena Rybakina.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo