Jaqueline Cristian, prezentă într-un top în care nimeni nu își dorește să fie! Coco Gauff conduce detașat

Jaqueline Cristian nu are parcursul așteptat în acest start de sezon, un factor care îi dă bătăi de cap fiind serviciul. În acest moment, sportiva din România se află pe poziția a 13-a în ierarhia jucătoarelor cu cele mai multe duble greșeli, fiind la o singură astfel de eroare de top 10.

Gabriela Ruse, înțepătură prietenească pentru Jaqueline! "A luat un game" (sursă: Transylvania Open)

Sursa video: Eurosport

Cel mai bine clasată româncă pentru foarte multe luni, Jaqueline Cristian și-a pierdut acest statut după Transylvania Open, fiind detronată de Sorana Cîrstea. Deși așteptările de la sportiva noastră erau mari în 2026, startul de sezon nu este unul foarte bun.
Practic, în afară de Adelaide, unde a trecut de Alexandrova și Kasatkina, Jaqueline nu a învins alte jucătoare de top, iar la Dubai, unde a ajuns până în sferturi, a profitat de retragerea Ellei Seidel și de absența Victoriei Mboko, înlocuită de Marcinko pe tabloul principal.
Un posibil factor care a dus la aceste rezultate este problema pe care Jaqueline o are la serviciu, evidențiată de numărul mare de duble greșeli, 46, ea clasându-se pe locul al 13-lea în această ierarhie.
Detașat conduce Coco Gauff, cu nu mai puțin de 103 astfel de erori. Această problemă în jocul americancei este cunoscută, iar recent aceasta a răbufnit și s-a lovit cu racheta în cap, după ce a început să adune duble greșeli în partida cu Svitolina de la Dubai.

Coco Gauff, a cedat psihic la Dubai

Coco Gauff a fost prima care a produs un break, dar Svitolina a reușit re-break imediat, scorul devenind 3-2 în favoarea americancei. Echilibrul s-a păstrat până la 4-4, moment în care sportiva din Ucraina a câștigat din nou pe serviciul adversarei și a închis setul cu scorul de 6-4.
Svitolina a făcut repede 2-0 în actul secund, procurându-și o minge de dublu-break, dar Gauff a reușit să rămână în meci și a redus diferența la 1-2. Au urmat trei break-uri consecutive înainte ca deținătoarea a două titluri de Grand Slam să își țină serviciul și să treacă în avantaj, scor 4-3.
Când tabela arăta 3-3 și 15-15, Gauff a comis o dublă greșeală, moment în care s-a întors către staff-ul ei și a spus: "Am făcut tot ce mi-ai cerut în ultimele șase luni". Cel mai probabil, vorbele i-au fost adresate lui Gavin MacMillan, care a fost angajat de sportivă înainte de US Open pentru a o ajuta cu serviciul.
În plus, ea a cedat psihic la un moment dat din cauza serviciului slab, începând să se lovească cu racheta în cap.
Deși a revenit în meci, câștigând un tie-break maraton, Coco Gauff a fost eliminat în semifinale la Dubai, Svitolina impunându-se în decisiv cu 6-4.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo