Eurosport
Jaqueline Cristian, salt spectaculos în clasamentul WTA, de 20 de locuri. Simona Halep coboară
De
Publicat 08/08/2023 la 12:33 GMT+3
Jaqueline Cristian a urcat 20 de locuri în ierarhia mondială la începutul acestei săptămâni, după ce a ajuns până în faza semifinalelor la turneul de la Praga. Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată jucătoare româncă, în timp ce Simona Halep a coborât două poziții.
Jaqueline Cristian
Credit imagine: Getty Images
Jaqueline Cristian a făcut un salt spectaculos în clasamentul WTA, urcând nu mai puțin de 20 de poziții la începutul acestei săptămâni. Sportiva noastră este acum pe locul 102 la nivel mondial, după ce a reușit rezultate foarte bune la turneul WTA de la Praga, acolo unde a ajuns până în faza semifinalelor, unde a fost eliminată luni de japoneza Nao Hibino, după trei seturi.
Cea mai bine clasată jucătoare din România rămâne Sorana Cîrstea, care a debutat cu dreptul la turneul de la Montreal, aceasta urcând un loc față de precedentul clasament, până pe poziția 31.
Irina Begu a urcat și ea trei poziții, până pe locul 39, în timp ce Simona Halep, în continuare suspendată în cazul de dopaj în care este implicată de anul trecut, a coborât în ierarhie două poziții față de săptămâna precedentă, fiind acum pe locul 58.
În fruntea clasamentului, poloneza Iga Swiatek rămâne liderul WTA, urmată de bielorusa Arina Sabalenka şi de americanca Jessica Pegula, care a urcat pe poziţia a treia, făcând schimb de locuri cu kazaha Elena Rîbakina.
Clasamentul WTA la simplu
....
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo