Duminică, Jennifer Brady a ieșit de la vestiar cu o foame de joc impresionantă, adjudecându-și primul set al optimii de finală cu Angelique Kerber în doar 22 de minute, cu un autoritar 6-1. Americanca a expediat opt lovituri câștigătoare și a comis doar trei greșeli neforțate în manșa inaugurală, într-o zi în care Kerber a rămas fără reacție în fața loviturilor în forță ale favoritei 28.
Kerber abia a reușit să transforme setul secund într-o bătălie pe cinste, primele trei game-uri ale manșei încheindu-se cu break. Tot americanca a fost însă în avantaj, 2-1, iar un total de 17 lovituri câștigătoare în manșă au ajutat-o pe americancă să treacă linia de finiș învingătoare, chiar dacă la capătul celui de-al cincilea game Brady a cerut intervenția fizioterapeutului, pentru dureri la coapsa stângă.
Am făcut un prim set spectaculos. Cred că nu am făcut greșeli acolo, sau mai deloc. În setul doi am devenit frustrată. Mă durea un pic piciorul, dar chiar mi-am dorit să închid meciul în două seturi.
Tenis
Mesaj emoționant al lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep! Ce a postat antrenorul
ACUM 10 ORE

US Open 2020: pariul uriaș care a dus-o pe Brady spre victoria cu Angelique Kerber și sferturile unui Grand Slam

Deși majoritatea jucătorilor și jucătoarelor de tenis consideră că Florida este un paradis pentru antrenamentele de tenis, Jennifer Brady a decis la final de 2019 să lase în urmă reședința sa de pe coasta Atlanticului și să meargă în extra-sezon la pregătire în Germania, la Regensburg, alături de un nou antrenor - Michael Geserer și de preparatorul fizic Daniel Pohl, foști colaboratori ai lui Angelique Kerber. "Decizia aceasta a mea i-a șobcat pe mulți dintre cei care mă cunosc. Pentru că, sincer, sunt atât de legată de casă, urăsc să fiu plecată. Îmi place să fiu într-un mediu familiar, să știu bine împrejurimile. Încă sunt și eu șocată de faptul că am plecat în Germania la doar câteva săptămâni după ce l-am cunoscut pe noul meu antrenor, înainte chiar să îl cunosc pe preparatorul fizic. Cred că este cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată", a mărturisit Brady, într-un interviu pentru site-ul WTA.
Aveam nevoie de o schimbare, aveam nevoie de ceva care să mă scoată din zona de confort. Aveam nevoie de cineva care să aibă experiență la vârf, să știe cum să antrenezi pe cineva din elită. Le sunt extrem de recunoscătoare pentru tot.
Brady se descrie ca o sportivă ușor de antrenat, pentru că niciodată nu contestă ceea ce îi spune antrenorul.
Rezultatele s-au văzut încă de la primul turneu, la Brisbane, unde Brady a reușit victorii-surpriză în fața Mariei Șarapova și a liderului la zi din clasamentul WTA, Ashleigh Barty, jucând astfel primul său sfert de finală într-un turneu de categorie Premier. O lună mai târziu, la Dubai, a venit prima semifinală de nivel Premier, după victorii la Garbine Muguruza și Elina Svitolina. Întreruperea bruscă a sezonului, provocată de pandemia de coronavirus, nu a tăiat elanul lui Brady. Din contră, americanca a ieșit pe teren și mai năvalnic, reușind să câștige trofeul la Top Seed Open, cu una dintre cele mai ferme evoluții la serviciu văzute în circuitul feminin al ultimilor 12 ani: potrivit unei analize WTA, Brady a câștigat 93% dintre game-urile pe serviciu în drumul spre acest prim titlu al carierei, o performanță per total de Top 15 din 2008 încoace.
Tenis
"M-a luat prin surprindere!" Ce a spus Ilie Năstase despre despărțirea dintre Simona Halep și Cahill
ACUM 13 ORE
Tenis
Crăciunul, ANULAT pentru sportivii care vor să repete performanța Emmei Răducanu la Australian Open
ACUM 13 ORE