Eurosport
Jimmy Connors, atac la Federer și Nadal în dezbaterea "GOAT": "Nu sunt cei mai buni nici măcar din era lor"
De
Publicat 24/07/2023 la 15:26 GMT+3
Subiectul din tenis care împarte lumea în trei este cu siguranță cel privind cine este cel mai bun jucător din toate timpurile dintre Federer, Djokovic și Nadal. Jimmy Connors, câștigător a opt turnee de mare șlem, și-a exprimat părerea în privința acestui subiect și are o opinie tranșantă cu privire la includerea lui FedEx și a lui Rafa în această cursă.
Roger Federer und Rafael Nadal in Wimbledon
Credit imagine: Getty Images
Lupta pentru titlul de "GOAT" (cel mai măreț jucător din toate timpurile) a devenit din ce în ce mai acerbă în ultima perioadă, în contextul retragerii lui Federer, absenței lui Rafa și ascensiunii lui Djokovic. Sârbul a ajuns la 23 de turnee de mare șlem cucerite după Roland Garros și i-a devansat pe elvețian și pe iberic, care au 20, respectiv 22 de Grand Slam-uri în palmares.
Nole a ajuns și în finala de la Wimbledon, însă a fost învins de Carlos Alcaraz în drumul său spre trofeul 24 și spre un Calendar Slam. După înfrângerea de la Londra, mai multe voci au început să vorbească despre cât de mult mai poate Djokovic să țină pasul cu noua generație și cât de mult se va mai putea detașa de rivalii săi în privința numărului de Grand Slam-uri, aspect ce contează în dezbaterea "GOAT".
Jimmy Connors, una dintre cele mai marcante figuri din istoria sportului alb, a deschis acest subiect și este de părere că Nole încă poate să activeze în circuit și a deschis în mod indirect și dezbaterea pentru titlul de cel mai bun din istorie. Fostul tenismen american a avut o părere tăioasă la adresa lui Federer și Nadal, spunând că cei doi nu sunt nici măcar cei mai buni din propria lor perioadă și implicit nici nu pot fi numiți în dezbaterea pentru titlul de "GOAT".
Citește și:
Connors, tranșant în dezbaterea "GOAT": "Pentru mine asta e o prostie"
"Se ajunge într-un punct în care mulți oameni spun că i-a fost destul (n.r. lui Djokovic). Pentru mine asta e o prostie. Uitați-vă la la toți oamenii care au fost în 'trenul' lui Federer și în 'trenul' lui Nadal (n.r. în cursa) pentru cel mai bun din toate timpurile. Nu sunt nici măcar cei mai bun din propria lor eră.
Ei cred că poate i-a fost de ajuns (n.r. lui Djokovic) și e timpul pentru altcineva să vină sus. Eu o văd în alt mod, eu aș spune 'Omoară-i'. Stai acolo și joacă până cineva pur și simplu vine și îți zboară creierii pentru că mereu ai o șansă că câștigi", a spus octuplul campion de mare șlem, potrivit Tennis Up To Date.
Novak Djokovic și-a luat o binemeritată vacanță după turneul fabulos pe care l-a făcut la Wimbledon. Fostul lider mondial a decis să se retragă de la turneul ATP Masters 1000 de la Toronto, care va avea loc în perioada 7-13 august. Nole a menționat că această hotărâre vine ca urmare a oboselii cumulate în acest an, dorind să pregătească cât mai bine ultimul Grand Slam al anului, US Open.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo