Serena Williams a lipsit de pe terenul de joc mai bine de 6 luni, iar fanii tenisului sunt nerăbdători să o revadă în circuit. Ea a suferit o accidentare la picior în primul tur la Wimbledon 2021, iar de atunci participă la un proces de recuperare.
Foarte mulți se așteptau ca ea să revină pe teren la primul Grand Slam din 2022, Australian Open, dar a ținut cont de sfatul medicilor și a preferat să amâne revenirea.
Serena s-a impus de 7 ori la simplu și de 4 ori la dublu, la Australian Open. Ultimul Grand Slam câștigat de Serena a fost chiar Australian Open, în 2017, fiind al 23-lea trofeu major din carieră.
Roland Garros
Mihaela Buzărnescu a ratat calificarea pe tabloul principal de la Roland Garros
ACUM 32 MINUTE
Ea a mai jucat 4 finale de atunci, dar nu a reușit să o egaleze pe Margaret Court.

"E disperată să mai câștige un Grand Slam"

Serena este la doar la un Grand Slam de a egala recordul lui Margaret Court, iar jucătoarea de 40 de ani se află într-o cursă contra cronometru pentru a reveni la forma care a consacrat-o.
Ea a dominat tenisul mondial la nivel feminin mai bine de două decenii. Fostul mare tenisman John McEnroe a vorbit despre situația Serenei Williams, considerând că aceasta poate egala recordul lui Margaret Court. El a precizat faptul că jucătoarea își dorește cu disperare să realizeze acest lucru: "Pare încă foarte motivată și anticipez că se va întoarce pe teren și va face o figură frumoasă la Wimbledon sau la US Open.
Ea este disperată după câștigarea unui trofeu major, deși nu schimbă nimic pentru mine. Este unul dintre cei mai mari sportivi care a practicat acest sport.
Desigur, ne-am dori să o vedem jucând din nou, dar a ajuns la o vârstă și are o anumită reținere, nu mai are entuziasmul jucătoarelor tinere, așa că asta face situația mai dificilă", a spus fostul nr. 1 mondial John McEnroe, pentru Eurosport UK.
CITEȘTE ȘI:
McEnroe compară situația Serenei Williams cu cea a lui Roger Federer
Atât Serena Williams, cât și Roger Federer au lipsit de pe teren din cauza unor accidentări suferite la Wimbledon, anul trecut, iar McEnroe a subliniat, de asemenea, cât de diferită este situația celor doi jucători, care au nevoie de câștigarea unui Grand Slam pentru a scrie istorie.
Federer are același număr de Grand Slam-uri câștigate, precum Nadal și Djokovic, 20.
"Ea are un mic avantaj față de Roger pentru că durata meciurilor este mai scurtă la fete. Una este să revii după ce pierzi un set și să câștigi cu 2-1, iar alta e să joci într-un meci în care sunt 5 seturi, iar efortul fizic este uriaș. Acestea sunt turneele la care jucătorii țin cel mai mult", a adăugat fostul tenisman, care speră ca Federer să se impună la Wimbledon.
Dacă Federer a lăsat de înțeles că recuperarea sa va mai dura, Serena ar putea reveni în circuit foarte curând, dar își va alege cu atenție turneele la care va participa. Ea ar putea evita să joace pe zgură, din cauza riscului mai mare de a se accidenta.
Tenis
Roger Federer, inspirat de revenirea lui Rafael Nadal: "Vorbim din când în când la telefon"
ACUM O ORĂ
Roland Garros
Ce impact va avea programul de la Roland Garros? "E frumos pentru public, dificil pentru jucători"
ACUM 5 ORE