Juan Carlos Ferrero l-a pus pe Alcaraz pe "ignore". Unde a fost suprins antrenorul în timpul finalei cu Sinner, de la Cincinnati
Actualizat 19/08/2025 la 10:18 GMT+3
Juan Carlos Ferrero, antrenorul şi mentorul lui Carlos Alcaraz, nu a fost prezent alături de elevul său la Cincinnati. El a rămas în Spania şi nu a urmărit finala contra lui Sinner, fiind în triunele stadionului Martinez Valero pentru duelul Elche - Betis, din prima rundă a La Liga.
Alcaraz a câștigat trofeul de la Cincinnati Open, dup retragerea lui Sinner (SNTV)
Sursa video: SNTV
Carlos Alcaraz a câştigat aseară al 8-lea său titlu de ATP 1000 din carieră, profitând de abandonul lui Jannik Sinner din finala de la Cincinnati, la 5-0 pentru iberic în setul de debut.
La competiţia din Ohio, cel mai tânăr număr unu mondial din istorie nu a fost însoţit de omul din spatele succeselor sale, Juan Carlos Ferrero, fostul campion de la Roland Garros predându-i ştafeta lui Samuel Lopez, celălalt antrenor din stafful murcianului.
Totuși, având în vedere cât de importantă era confruntarea cu Sinner, din ultimul act, mai ales în contextul înfrângerii din finala Wimbledon, puţini s-ar fi aşteptat ca Juan Carlos să nu urmărească duelul de la Cincinnati. Nu a făcut-o, preferând să meargă la meciul din La Liga dintre Elche şi Betis, încheiat 1-1 (ambele dueluri au început la aceeaşi oră, 22:00). Tehnicianul este născut în Ontinyent, astfel că de mic a fost suporterul lui Elche, astfel că a ţinut să fie prezent la revenirea echipei sale de suflet în elita fotbalului spaniol.
"Juanqui" şi Samu Lopez şi-au împărţit turneele lui Alcaraz în acest sezon. Ferrero a fost în boxa murcianului la Australian Open, apoi l-a lăsat pe celălalt colaborator să îi fie alături lui Carlitos la Rotterdam şi Doha. Fostul număr unu mondial a călătorit cu protejatul său la primele două turnee Masters 1000 ale anului (Indian Wells şi Miami), în timp ce Samuel a fost cu fenomenul murcian la Monte Carlo. La Barcelona, a existat pentru prima dată un duo de antrenori în boxa numărului doi mondial. Această formulă a fost repetată la Roland Garros și Wimbledon. Ferrero i-a mai fost alături elevului său la Roma, în timp ce Lopez a mers cu Alcaraz la Queen's.
Juan Carlos Ferrero va lua avionul spre New York azi, urmând ca la US Open Alcaraz să beneficieze din nou de sfaturile ambilor tehnicieni. Miza e uriaşă, după Flushing Meadows ibericul având o şansă uriaşă să treacă pe locul 1 în ierarhia ATP.
Elche - Betis 1-1, sub privirile lui Juan Carlos Ferrero
Elche şi Betis Sevilla au terminat la egalitate, 1-1, luni seara, pe terenul nou-promovatei, într-un meci din prima etapă a campionatului de fotbal al Spaniei.
Betis a deschis scorul prin Aitor Ruibal Garcia (21), dar Elche a reuşit egalarea pe final, prin German Valera (81), în faţa a 28.585 de spectatori prezenţi pe Estadio Martinez Valero.
Rezultatele primei etape din La Liga:
Vineri
Girona - Rayo Vallecano 1-3
Au marcat: Roca (57), respectiv De Frutos (18), Alvaro Garcia Rivera (20), Palazon (45 - penalty).
Fundaşul român Andrei Raţiu a fost integralist la Rayo.
Villarreal - Real Oviedo 2-0
Au marcat: Etta Eyong (29), Pape Gueye (36).
Sâmbătă
Mallorca - FC Barcelona 0-2
Au marcat: Raphinha (7), Ferran Torres (23), Yamal (90+4).
Deportivo Alaves - Levante 2-1
Au marcat: Toni Martinez (36), Tenaglia (90+2), respectiv Toljan (68).
Valencia CF - Real Sociedad 1-1
Au marcat: Diego Lopez (57), respectiv Kubo (60).
Duminică
Celta Vigo - Getafe 0-2
Au marcat: Liso (47), Uche (72).
Portarul Ionuţ Radu a fost integralist la Celta Vigo.
Athletic Bilbao - Sevilla FC 3-2
Au marcat: Nico Williams (36 - penalty), Sannadi (43), Robert Navarro (81), respectiv Lukebakio (60), Agoume (72).
Espanyol Barcelona - Atletico Madrid 2-1
Au marcat: Rubio (73), Pere Milla (84), respectiv Julian Alvarez (37).
Luni
Elche - Betis Sevilla 1-1
Au marcat: German Valera (81), respectiv Aitor Ruibal Garcia (21).
Marţi este programată întâlnirea Real Madrid - Osasuna Pamplona.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo