Jucătorul care a făcut o obsesie din a-l învinge pe Sinner: "Zi de zi m-am gândit la asta!"
Publicat 03/10/2025 la 09:14 GMT+3
Terence Atmane, francezul de 23 de ani care a impresionat în ultimele luni cu jocul său, a dezvăluit că a făcut o mică obsesie din a-l învinge pe Jannik Sinner, cel care i-a barat drumul spre finala de la Cincinnati. Sportivul din Hexagon are ambiţii uriaşe, dorind să se compare cu italianul şi Alcaraz, în viitor.
Jannik Sinner, Terence Atmane
Credit imagine: Getty Images
Ziua de ieri a fost extrem de complicată pentru Terence Atmane. Francezul a acuzat căldura și umiditatea extremă la Shanghai, suferind de tremur şi greață, lucru care l-a forţat să abandoneze în primul set al duelului cu Camilo Ugo Carabelli. Condiția sa fizică a cedat chiar înainte de un turneu care ar fi putut să-i consolideze ascensiunea în elită.
Sportivul din Hexagon traversează o perioadă foarte bună, turneul de la Cincinnati, unde a făcut semifinale, arătându-ne un jucător capabil să lase în urmă nume precum Holger Rune și Taylor Fritz, până când a ajuns la un "zid" numit Jannik Sinner. Nu doar rezultatele lui Terence au uimit publicul, ci şi stilul său de joc: rapid, exploziv, cu schimbări constante de ritm și departe de a avea un joc previzibil. Există o "nebunie" pozitivă în prestaţiile sale, care îl diferențiază de restul şi îl fac extrem de plăcut de fani.
Terence a fost pe punctul de a se răzbuna pe Jannik pentru Cincinnati săptămâna trecută. Cei doi s-au întâlnit din nou la turneul ATP Beijing 2025, iar francezul a reușit să "fure" un set. Mulțumit de această performanţă? Nici pe departe: în spatele lui Atmane se ascund straturi de ambiție, obiectivele lui fiind extrem de ambiţioase.
"Când mă antrenam în Dubai, înainte să încep aventura asiatică, m-am gândit constant la ce trebuie să fac pe teren pentru a mă apropia de Sinner. În fiecare zi m-am gândit. Meciul de la Beijing mi-a arătat că pot câștiga un set împotriva lui, dar, în același timp, că nu sunt încă pregătit să-l înving în trei seturi. A fost o partidă care mi-a arătat că fac lucrurile corect, pentru că a fost un rezultat mai bun decât ultima dată. Pentru mine nimeni nu este invincibil, deșiconştientizez că este mult de lucru dacă vreau să-l înving", a spus francezul pentru ATP.
Terence Atmane, obiective extrem de ambiţioase: "Vreau să îi înving pe Sinner şi Alcaraz"
Specialiştii anticipează că e doar o chestiune de timp până când Atmane va fi o prezenţă constantă în top 50 ATP, dare pentru el acest obiectiv este insuficient.
"Este foarte important să setez ștacheta foarte sus. Nu mă concentrez pe a fi în top 50, 40 sau 30, ci pe a deveni un jucător mai bun și o persoană mai bună în fiecare zi. La Cincinnati, i-am învins pe Holger și Taylor. Știu că sunt jucători mai buni decât mine, dar îi pot învinge. Jannik este și el mai bun decât mine, dar acum nu-l pot învinge. Și de aceea am fost atât de motivat să joc din nou împotriva lui. Am vrut să-mi dovedesc mie însumi că îmi pot lăsa amprenta pe o scenă mare, câștigând un set împotriva lui. Voi continua să dau tot ce am mai bun, pentru că obiectivul meu este ca într-o zi să înving jucători precum Jannik și Carlos. Acesta este practic obiectivul principal pe care îl am în minte", a mai spus Terence.
Ieri, la Shanghai, Atmane s-a retras la scorul de 4-4 în primul set cu Ugo Carabelli, la sfatul medicilor. Francezul a fost vizibil epuizat din cauza căldurii în timp ce primea îngrijiri și chiar și-a pierdut luciditatea.
La câteva ore distanță, numărul 8 ATP a venit cu explicații și a dezvăluit calvarul prin care a trecut, dezvăluind că a făcut un atac de panică și că la un moment dat nu mai putea să vorbească și nu-și amintea nici măcar ce zi este.
"Astăzi, după primul punct al meciului, îmi tremurau ambele mâini. M-am gândit: «Ei bine, poate sunt mai stresat decât de obicei...» După al doilea game am simțit imediat cum îmi tremură tot corpul și mă înec după fiecare punct. Până la punctul în care abia puteam respira și mă durea rău capul. Simțeam că, indiferent ce făceam, pur și simplu nu puteam respira... Am chemat imediat fizioterapeutul, dar niciun cuvânt nu-mi ieșea din gură. Intram în panică, tremuram. Îmi era imposibil să-mi amintesc unde mă aflam. Îmi era imposibil să spun ce zi a săptămânii era. Corpul meu mi-a trimis un semnal, semnalul să mă opresc imediat. Încă sunt confuz în legătură cu ce s-a întâmplat astăzi și nu-mi amintesc prea multe. Stresul termic cu care m-am confruntat astăzi ar fi putut fi mai rău decât pierderea cunoștinței timp de o oră și palpitații... E timpul să mă odihnesc înainte de a mă îndrepta spre ultimele turnee ale sezonului.", a scris Atmane pe contul personal de Instagram.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo