Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kasatkina, pusă la zid de Trefilov în Rusia! Comentarii absurde despre homosexualitate și schimbarea cetățeniei

Eurosport
DeEurosport

Publicat 20/07/2022 la 15:38 GMT+3

Daria Kasatkina a declarat în urmă cu câteva zile că e într-o relație cu o altă femeie și a împărțit Rusia în două tabere. A 12-a jucătoare a lumii a încins spiritele și în momentul în care a spus că tinerii sportivi ruși ar trebui să-și schimbe cetățenia. Controversatul Evgheni Trefilov a luat imediat atitudine și a criticat-o pe Daria.

Trefilov & Daria Kasatkina

Credit imagine: Getty Images

Daria Kasatkina provine dintr-o țară comunistă, cu o mulțime de prejudecăți, dar contactele avute cu occidentul au determinat-o să condamne războiul din Ucraina și să își recunoască public orientarea sexuală, dezvăluind că are în prezent o relație cu altă femeie. Pe lângă asta, Daria a transmis că tinerii tenismeni ruși ar trebui să-și schimbe cetățenia dacă vor să poată participa la orice turneu își doresc.
Cu aceste mărturisiri, Daria Kasatkina a împărțit Rusia în două, iar controversatul Evgheni Trefilov nu a ratat șansa de a-și exprima opiniile. Trefilov e fără doar și poate un monstru sacru al handbalului mondial, însă în același timp un tip controversat, cunoscut pentru derapaje misogine și sexiste. Nici de această dată nu a făcut excepție și a pus-o la zid pe Daria Kasatkina pentru afirmațiile tenismenei.
CITEȘTE ȘI:

Evgheni Trefilov, comentarii absurde la adresa Dariei Kasatkina

Fostul antrenor al echipei naționale de handbal a Rusiei, Evgheni Trefilov, și-a exprimat părerea cu privire la homosexualitatea Dariei Kasatkina și la cuvintele acesteia despre o posibilă schimbare de cetățenie: "Este mai cald, mai profitabil acolo unde e ea. Toată lumea vorbește despre vârsta scurtă a unui atlet. Din păcate, acum este și mai scurtă pentru noi fiindcă nu suntem lăsați să mergem nicăieri. Nu pot să fiu de acord, nu poți trăda patria așa cum îndeamnă ea.
Acum întrebarea este - îți vei ceda patria sau nu pentru oricare altă țară? Sportul și politica merg mână în mână. Aș spune chiar că sportul este politică. Acum există o presiune asupra noastră. Trebuie să se decidă toți sportivii ce vor să facă, trebuie să aleagă. Nici măcar nu vreau să vorbesc despre orientarea ei sexuală. Îi târăsc pe oameni în această latură murdară și, de asemenea, o etalează peste tot.
Puteți vedea cum s-au schimbat lucrurile. Spune că e cu o femeie, spune că vrea să-i trădeze pe ruși. Păi, pleacă, de ce plângi? Dacă echipa mea ar face o astfel de declarație... dacă fetele pe care le-am antrenat ar spune că au o relație de acest fel... Sper că fetele nu vor face astfel de declarații, altfel voi face și eu o declarație mai gălăgioasă", a declarat Trefilov în presa din Rusia.
Evgheni Trefilov a fost antrenorul principal de handbal al echipei naționale feminine a Rusiei. A condus echipa rusă la câștigarea Campionatului Mondial de handbal feminin IHF de patru ori, în 2001, 2005, 2007 și 2009. A revenit la echipa națională pe 16 septembrie 2013. Sub îndrumarea sa, Rusia a câștigat Jocurile Olimpice de vară din 2016.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo