Carlos Alcaraz, sincer la Tokyo, după titlul cucerit în finala cu Fritz: "Mi-a plăcut cu excepția acelor 5 minute!"

Carlos Alcaraz continuă să scrie istorie în tenisul mondial. Spaniolul de 22 de ani a câștigat pentru prima dată turneul de la Tokyo, trecând în finală de americanul Taylor Fritz, și a ajuns la opt trofee cucerite în acest sezon impresionant. După meci, Alcaraz a vorbit cu sinceritate despre drumul parcurs și despre momentul delicat trăit pe teren.

Carlos Alcaraz, Tokyo 2025

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz a cucerit al optulea titlu al sezonului, impunându-se la Tokyo după o finală intensă contra americanului Taylor Fritz. Ibericul a recunoscut că momentul a fost special, dar nu lipsit de emoții. "Este cel mai bun sezon al meu, cu opt titluri și zece finale. Aceste rezultate reflectă cât de mult am muncit pentru a ajunge aici și pentru a-mi atinge obiectivele", a spus Alcaraz.
Campionul din Tokyo a vorbit și despre startul dificil de an: "Nu am început bine din punct de vedere mental și sunt mândru de cum am reușit să schimb asta. M-am bucurat de fiecare moment la Tokyo, cu excepția acelor cinci minute când mi-am sucit glezna. A fost foarte greu să-l înving pe Fritz în finală".
CITEȘTE ȘI:

Alcaraz n-a ascuns că a fost foarte îngrijorat la Tokyo. Ce a spus după titlul cucerit în Japonia

La ceremonia de premiere, Alcaraz i-a adresat câteva cuvinte rivalului său: "Vreau să încep cu Taylor. Ești un mare jucător și un mare atlet. Mereu e dificil să joc împotriva ta. Felicitări pentru turneul reușit, ție și echipei tale. Mult succes în restul sezonului".
Adversarul său, Taylor Fritz, a recunoscut superioritatea spaniolului: "El este cel mai bun jucător din lume și a demonstrat asta. Este un mare tenismen și o persoană extraordinară. Merită victoria".

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo