Iga Swiatek, victorie specială împotriva Soranei Cîrstea! De ce a însemnat atât de mult pentru poloneză succesul de la Seul
Iga Swiatek a obținut o victorie clară în fața Soranei Cîrstea, în optimile turneului de la Seul, din Coreea de Sud. Pentru poloneza a fost primul succes în acest oraș, unul care a contat cu atât mai mult, ea amintintu-și de poveștile tatălui Tomasz, care a concurat aici la Jocurile Olimpice din 1988.
Federer a dat verdictul: "Echipa Europei se va impune la Laver Cup datorită lui Alcaraz" (SNTV)
Sursa video: SNTV
Iga Swiatek a învins-o pe Sorana Cîrstea cu 6-3, 6-2, după un meci care a durat o oră și 34 de minute, calificându-se în sferturile turneului WTA 500 de la Seul. Swiatek (24 ani) s-a impus în toate cele șase confruntări directe cu românca, cea mai recentă fiind la Cincinnati, în optimi (6-4, 6-3), anunță Agerpres.
Tatăl lui Swiatek, Tomasz, a fost canotor și a concurat în proba de 4 vâsle, la Jocurile Olimpice de la Seul 1988. Iga a confirmat că e prima dată când ajunge în Seul, victoria fiind una mai specială, însă spune că știe câte ceva despre oraș din poveștile tatălui ei, emoționându-se la interviul de după meciul cu Sorana.
"Olimpiada din 1988 a fost punctul culminant al carierei lui și ne-a povestit despre ea încă de când eu și sora mea eram copii. Așa că sunt bucuroasă să explorez acest oraș, el mereu vorbea despre aventura de a fi aici.
Eu joc un sport diferit, dar totuși suntem pe un tărâm olimpic și mă surprinde cât de mult încă apreciază orașul tradiția olimpică. E minunat, pentru că acest eveniment este cel mai mare din lume, în orice domeniu. Să joc aici este, cu siguranță, o onoare și poate anul viitor va veni și tata!", a declarat Iga Swiatek în interviul acordat pe teren, imediat după victoria cu Sorana, potrivit WTA Tennis.com.
Cîrstea rămâne cu un cec de 15.700 de dolari și 60 de puncte WTA, iar Swiatek va juca în sferturi cu învingătoarea dintre cehoaica Barbora Krejcikova și britanica de origine română Emma Răducanu, care a trecut miercuri de Jaqueline Cristian cu 6-3, 6-4.
Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au fost eliminate de la Seul
Swiatek s-a aflat la conducere pe tot parcursul meciului cu Sorana, după ce a început primul set cu două break-uri, ajungând să aibă 3-0 pe tabelă. Sportiva noastră a reușit în setul inaugural să facă și ea două break-uri, dar nu a putut să recupereze întreaga diferență, cedând cu 6-3.
În setul 2, poloneza a început identic, reușind să câștige 3 game-uri la rând. Apoi, jocul s-a mai echilibrat, dar Sorana nu a putut nici să egaleze, fiind în cele din urmă învinsă cu 6-2.
În urma acestui eșec, românca și-a încheiat parcursul în competiția de la Seul, unde trecuse în primul tur de Anastasia Zakharova (locul 79 WTA).
Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur la Seul, după ce a fost învinsă ieri de Emma Răducanu, scor 6-3, 6-4, britanica fiind mai inspirată în momentele importante de joc.
Ca urmare a înfrângerii, Jaqueline Cristian a coborât provizoriu pe locul 42 în ierarhia WTA, după ce la începutul săptămânii se afla pe poziția 41.
În optimi, sportiva din Marea Britanie se va duela cu Barbora Krejcikova, iar învingătoarea o va întâlni în sferturi pe Iga Swiatek, principala favorită a competiției.
Laver Cup 2025 se vede în România în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 19-21 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
6
6
3
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)