Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kyrgios nu se dezminte! Australianul s-a luat din nou de Stefanos Tsitsipas: "Mai rău de atât nu se poate"

Irina Aldea

Publicat 24/07/2022 la 11:51 GMT+3

Nick Kyrgios își respectă statutul de rebel al circuitului masculin de tenis. Australianul l-a "înțepat" din nou pe Stefanos Tsitsipas, jucător împotriva căruia a jucat la Wimbledon într-un meci foarte tensionat.

Nick Kyrgios

Credit imagine: Getty Images

Ca de obicei, Nick Kyrgios a făcut spectacol în timpul unui live pe Instagram organizat de Citi Open (turneu organizat la Washington). Australianul a dezvăluit mai întâi că Benoit Paire are datorii mari la el înainte de a-l ataca gratuit pe Stefanos Tsitsipas, jucător în compania căruia a jucat un meci foarte tensionat la Wimbledon, în turul al treilea.
"L-am avut pe Stefanos ca partener aici, nu poate fi mai rău de atât", a spus australianul, care va face echipă cu Jack Sock la Washington, turneu programat între 30 iulie și 7 august. "Cred că e timpul să plec de aici", a glumit americanul, uimit de declarația viitorului său partener de dublu de la Citi Open.
CITEȘTE ȘI:

Nick Kyrgios îl atacă pe Stefanos Tsitsipas, după meciul tensionat de la Wimbledon

Încleștarea dintre Kyrgios și Tsitsipas a fost extrem de tensionată și s-a lăsat cu un conflict aprins, atât pe teren, cât și la conferința de presă.Grecul l-a numit la All England Club pe Nick Kyrgios un "agresor bătăuș" după înfrângerea sa împotriva australianului în turul al treilea de la Wimbledon. În acel meci, Kyrgios a revenit după pierderea primului set și s-a impus cu 6-7, 6-4, 6-3, 7-6(7) într-un meci marcat de multe incidente, de certuri cu arbitrul, dar și, pe alocuri, cu tenis de foarte bună calitate.
Cel mai controversat moment a fost în finalul setului al doilea. După ce a pierdut setul, Tsitsipas a lovit o minge în tribună și a fost la câțiva centimetri de a nimeri un spectactor. Kyrgios a făcut scandal, spunându-i arbitrului Damien Dumusois că al 4-lea favorit ar fi trebuit să fie descalificat. Grecul a scăpat doar cu un avertisment, dar pentru Kyrgios asta nu a fost suficient. Timp de câteva minute, Kyrgios a refuzat să joace - cerând să vorbească cu supervizorul turneului și cu alți arbitrii. El a amenințat că va părăsi terenul înainte de a relua lupta la începutul celui de-al treilea set.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo