În vârstă de 22 de ani, Alexander Zverev a fost unul dintre cei mai importanți membri ai NextGen, grup de jucători care ar urma să preia cârma circuitului masculin odată cu retragerea celor mai mari trei tenismeni din istorie, Federer, Nadal și Djokovic. Chiar dacă potențialul este uriaș, Zverev nu a reușit până acum să câștige un titlu de Grand Slam. De altfel, Zverev a ajuns cel mai sus într-o semifinală la Australian Open, chiar anul acesta.
Fostul lui antrenor, Juan Carlos Ferrero, a explicat într-un interviu pentru Ubitennis de ce nu poate Zverev să se impună în meciurile cu o miză atât de mare. Cei doi au lucrat împreună pentru opt luni înainte să rupă colaborarea, însă despărțirea nu a fost una amicală. Relația lor nu s-a îmbunătățit de atunci, iar tehnicianul iberic, fost lider mondial pentru opt săptămâni și campion la Roland Garros în 2003, a criticat consistența lui Zverev, precizând că etica muncii germanului este haotică.
L-am antrenat pe Zverev pentru opt luni și am observant asta. Se plimba pe tot terenul în același meci, de asta nu a putut câștiga niciun Grand Slam. Iregularitatea l-a condus la meciuri de cinci seturi în care norocul a decis pentru el sau împotriva lui. Zverev petrecea, de pildă, trei ore pe teren, dar nu putea susține un antrenament de calitate decât pentru o oră și jumătate. Existau mereu proteste, pauze, furie, distracții.
Tenis
Novak Djokovic, gest uriaș pentru jucătorii mai slab clasați! Cum îi ajută liderul mondial
18/04/2020 LA 08:28
Din cauza acestor neînțelegeri, ei au pus capăt colaborării lor în 2018 la Australian Open.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
US Open
Zverev, monument de sportivitate: "Opriți tenisul! Nole este cel mai bun din toate timpurile"
11/09/2021 LA 07:34
US Open
Novak Djokovic e în finala US Open 2021, după un meci incredibil de 5 seturi cu Alexander Zverev
11/09/2021 LA 03:08