UPDATE // Toate meciurile de dublu de la Praga au fost amânate pentru mâine, din cauza ploii. Printre acestea se numără și meciul Simonei Halep. Jucătoarea noastră urma să joace alături de Barbora Strycova împotriva perechii formate din Anastasia Pavlyuchenkova și Veronika Kudermetova astăzi de la ora 18:00. Prin urmare, partida se va disputa abia mâine, urmând ca ora să fie anunțată în scurt timp de organizatorii cehi.
A doua cea mai bună jucătoare a lumii, Simona Halep, o întâlnește în primul său meci de reluarea circuitului WTA pe slovena Polona Hercog. Partida va avea loc marți, la o oră ce urmează a fi anunțată azi de organizatori. Până atunci, Simona revine pe teren cu meciul de dublu, alături de reprezentanta țării gazdă, Barbora Strycova.
Tenis
Simona Halep, dezvăluiri despre relația pe care o are cu Emma Răducanu: "Ne-am întâlnit, mi-a scris"
IERI LA 21:17
Cele două vor înfrunta perechea rusă formată din Anastasia Pavlyuchenkova/Veronika Kudermetova. Duelul a fost programat ultimul pe terenul numărul 10 și va începe în jurul orei 18:00, ora României. Dacă la dublu va avea o misiune deloc facilă în turul întâi, Simona Halep este favorită în primul meci jucat pe tabloul de simplu, unde o va întâlni pe Polona Hercog (45 WTA).

Barbora Strycova, în culmea fericirii pentru parteneriatul cu Halep

Reprezentanta țării gazdă a turneului de săptămâna viitoare a dezvăluit cum a ajuns să joace alături de sportiva din România și recunoaște că o admiră pe dubla campioană de Grand Slam din Constanța: ”Vorbeam de ceva timp, chiar i-am spus că e grozav că va reveni în circuit la Praga. Sunt fericită că va fi aici. Am întrebat-o dacă vrea să jucăm dublu, mi-a spus 'da, chiar voiam să te întreb același lucru, dar mi-ai luat-o înainte'. Mereu mi-am dorit să joc alături de ea. Este o mare campionă. E un privilegiu pentru mine că pot juca cu ea aici, la Praga”, a declarat Barbora Strycova, pentru WTA Insider.

Programul româncelor de luni

  • Irina Begu (81 WTA) - Dayana Yastremska (Ucraina, 25 WTA), meciul 2 pe terenul 10
  • Krejcikova/Siniakova - Paar/Friedsam, meciul 3 pe terenul 10
  • Niculescu/Olaru - Eikeri/Lechemia, meciul 3 pe terenul 8
  • Ana Bogdan/Țig - Marozava/Sizikova, meciul 4 pe terenul 8
Tenis
Simona Halep, la egalitate cu Emma Răducanu! Americanii au publicat "clasamentul adevărului"
IERI LA 20:45
US Open
Emma Răducanu le-a transmis românilor, prin bunica sa, un mesaj impresionant
15/09/2021 LA 12:43