La ce oră se joacă Cristian-Ostapenko, la Roland Garros! Organizatorii au anunțat programul din prima zi
Actualizat 25/05/2024 la 16:26 GMT+3
Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunțat astăzi programul primei zile de concurs. Emoțiile românilor vor fi la intensitate maximă duminică, când Jaqueline Cristian o va înfrunta pe Jelena Ostalenko pe arena Suzanne-Lenglen, în jurul orei 14:30. În sesiunea de seară, pe Philippe Chatrier, va avea loc duelul veteranilor Stan Wawrinka - Andy Murray.
Jaqueline Cristian
Credit imagine: Getty Images
A mai rămas o singură zi până la startul Grand Slam-ului de la Roland Garros. Acțiunea de pe zgura pariziană va începe duminică, la ora 12:00, și timp de două săptămâni toată lumea tenisului va fi focusată pe ceea ce se întâmplă la Paris.

Casa Pariurilor
Credit imagine: Getty Images
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor
România are 4 reprezentante pe tabloul principal, iar prima care va intra în focul competiției va fi Jaqueline Cristian. Sportiva noastră a înregistrat câteva rezultate bune în sezonul de zgură, dar a avut un ghinion teribil la tragerea la sorți, dând peste Jelena Ostapenko, cea care a ieșit campioană la Paris în 2017, învingând-o în finală pe Simona Halep. Letona e cap de serie 9 la Paris, dar nu traversează o perioadă extraordinară, astfel că Jaq va avea șansa ei.
Organizatorii Grand Slam-ului parizian au anunțat astăzi și programul din prima zi de concurs, iar meciul dintre Jaqueline Cristian și Jelena Ostapenko va fi la loc de cinste. Duelul celor două va fi al doilea al zilei pe arena Suzanne-Lenglen (a 2-a arenă ca mărime de la Paris) și va începe în jurul orei 14:30 (ora României), după partida Ugo Humbert - Lorenzo Sonego de pe tabloul masculin (începe la ora 12:00).
Jaqueline Cristian și Jelena Ostapenko au mai fost o singură dată adversare în circuitul WTA. Se întâmpla în 2021, când românca se impunea în două seturi în optimile de finală de la Sankt Petersburg (6-3, 7-6).
Roland Garros 2024 | Carlos Alcaraz, primul mare favorit care intră în concurs! Wawrinka - Murray, în sesiunea de seară a primei zile
În prima zi de concurs de la Paris un singur mare favorit la cucerirea trofeului va intra pe teren: Carlos Alcaraz. Ibericul a fost chinuit de probleme medicale în ultima perioadă și nu a mai jucat de la Madrid, unde a cedat în 3 seturi în sfertul cu Rublev. Chiar dacă are un traseu mai dificil decât ceilalți jucători cotați cu șanse la titlu, ibericul va avea un început facil, urmând a-l întâlni pe americanul Jeffrey John Wolf, care a pierdut în ultimul tur al calificărilor, dar a prins un loc pe tablou din postura de lucky loser. Meciul dintre Alcaraz și Wolf va fi al doilea al zilei de pe arena Philippe Chatrier și va începe în jurul orei 14:00.
La conferința de presă premergătoare turneului, Alcaraz a surprins pe toată lumea spunând că nici el nu știe exact, neinteresându-l decât ce trebuie să facă pentru a reveni cât mai repede la 100%.
"Nu o să mă credeți, dar nu știu ce e cu antebrațul meu. Când îmi fac analizele, echipa mea și medicii îmi explică ce am, îi ascult, dar uit imediat. Eu m[ concentrez doar pe ce trebuie să fac, astfel încât să revin la 100%. Ţin minte doar că nu e nimic grav, că nu va dura mult până mă voi recupera total. În acest moment, nu simt vreo durere la antrenament, dar încă lovesc forehandul cu reţineri, trebuie să schimb această abordare pentru debutul turneului.", a spus ibericul.
Așa cum era de așteptat, meciul programat în sesiunea de seară va fi cel dintre Stan Wawrinka și Andy Murray. Cei mai buni jucători din ultimii 20 de ani, dacă-i excludem pe Nadal, Federer și Djokovic, nu mai sunt de mult la nivelul care i-a consacrat, dar un duel direct pe cea mai impunătoare arenă de la Paris va stârni cu siguranță un mare interes.
Wawrinka a câștigat trofeul la Roland Garros în 2015, iar Murray a făcut o finală acolo, în 2016. Cei doi s-au duelat de 22 de ori în carieră, iar scoțianul conduce cu 13-9 la întâlnirile direct. 3 dintre acele confruntări au avut loc chiar pe zgura de la Roland Garros, iar elvețianul s-a impus de două ori (semifinalele din 2017 și turul 2 din 2020), în timp ce singurul succes al lui Sir Andy datează din penultimul act al ediției din 2016.
Partida dintre Wawrinka și Murray va avea loc pe arena Philippe Chatrier și nu va începe mai devreme de ora 21:15 (ora României).
Programul primei zile de concurs de la Roland Garros
Philippe Chatrier (ora 13:00)
- Naomi Osaka - Lucia Bronzetti
- Carlos Alcaraz - Jeffrey John Wolf
- Caroline Garcia - Eva Lys
- Stan Wawrinka - Andy Murray (nu mai devreme de ora 21:15)
Suzanne-Lenglen (ora 12:00)
- Ugo Humbert - Lorenzo Sonego
- Jaqueline Cristian - Jelena Ostapenko
- Richard Gasquet - Borna Coric
- Barbora Krejcikova - Viktorija Golubic
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo