Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ana Bogdan, victorie în 3 seturi la Lausanne și calificare în sferturile de finală ale competiției

Maria Olteanu

Publicat 27/07/2023 la 15:42 GMT+3

Ana Bogdan (30 de ani, locul 39 WTA) a învins-o în această după-amiază pe Dalila Jakupovic (locul 287 WTA) într-un meci contând pentru optimile de finală ale turneului de la Lausanne, scor 6-0, 5-7, 6-3, după aproape două ore și 30 de minute de joc.

Ana Bogdan

Credit imagine: Getty Images

După un turneu bun pe iarba londoneză de la Wimbledon, Ana Bogdan a revenit în țară, unde s-a impus în turneul WTA de la Iași, câștigând finala 100% românească jucată în fața Irinei Begu.
Acum, sportiva noastră participă la o nouă competiție, tot pe zgură, la fel ca la Iași, la turneul WTA de la Lausanne.
În primul tur, Ana a trecut de elvețianca Simona Waltert, jucătoare clasată pe locul 132 în ierarhia mondială, pe care a învins-o cu scorul 2-6, 6-3, 6-3, la capătul unui meci care a durat aproape două ore și jumătate, întins de-a lungul a două zile.
În optimile de finală, jucătoarea noastră a continuat competiția în fața tenismenei Dalila Jakupovic (locul 287 WTA), jucătoare care a învins-o în runda precedentă pe Valentini Grammatikopoulos, scor 6-7, 2-6.
Joi după-amiaza, Ana a câștigat în 3 seturi partida disputată pe zgura de la Lausanne, scor 6-0, 5-7, 6-3, după aproape două ore și 30 de minute de joc.
CITEȘTE ȘI:

Ana Bogdan s-a calificat în sferturile de finală de la Lausanne

Cea de-a treia favorită a turneului de categorie WTA 250 de la Lausanne, Ana Bogdan, a început perfect partida din optimi și a câștigat fără drept de apel primul set, 6-0, după doar 30 de minute de joc.
Actul al doilea a fost mult mai echilibrat decât primul. Ana a început bine și a condus 1-0 și 3-1, dar Jakupovic a egalat situația la 3. Până la finalul setului, adversara a gestionat mai bine partida și a câștigat 7-5, împingând confruntarea în decisiv.
Ana a închis meciul în favoarea ei, la aproape 2 ore și jumătate de la prima minge, 6-3, calificându-se mai departe în competiție.
În urma acestui succes, Ana Bogdan s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Lausanne, acolo unde p va întâlni pe învingătoarea partidei Clara Burel (FRA) - Emma Navarro (USA).
Turneul de Grand Slam de la US Open este programat în perioada 28 august - 10 septembrie și va fi transmis pe Eurosport și în aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo