Motivul pentru care Rafael Nadal nu va sări peste Laver Cup în acest an! "Are un plan clar"

Rafael Nadal a anunțat săptămâna trecută că nu va participa la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, urmând a reveni pe teren, între 20 și 22 septembrie, la Laver Cup. Naomi Broady a spus că ibericul ar putea intenționa să se retragă atunci din circuit, așa cum a făcut-o și Roger Federer.

Rezumatul duelului titanilor de la Jocurile Olimpice, Djokovic - Nadal, câștigat clar de sârb

Sursa video: Eurosport

Rafael Nadal a făcut un anunț important săptămâna trecută, când a transmis pe rețelele de socializare, în miez de noapte, că nu va participa la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open.
Eliminat în turul 2 de pe tabloul de simplu masculin de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Nadal și-a motivat decizia spunând că nu simte că ar putea să joace la cel mai bun nivel al său, preferând astfel să rateze competiția de la New York.
În schimb, Rafa a precizat că următorul turneu la care va participa în acest an este Laver Cup, programat în perioada 20-22 septembrie. La această competiție, "El Matador" va face echipă cu Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev și Alexander Zverev, în încercarea de a cuceri trofeul pentru Team Europe pentru prima dată după doi ani în care victoria a aparținut Echipei Lumii.
Decizia lui Nadal a fost analizată, printre alții, de Naomi Broady, care a încercat să explice de ce a ales ibericul să revină pe teren abia în cadrul Laver Cup. Fosta jucătoare britanică de tenis a spus că nu ar fi surprinsă dacă Rafa ar alege să-și anunțe retragerea în competiția de la Berlin.

Se va retrage Rafael Nadal la Laver Cup?

Broady a punctat că toți marii sportivi aleg să își încheie cariera în modurile și momentele alese de ei înșiși, atunci când simt că a venit cu adevărat timpul să se oprească, iar Nadal ar putea să o facă după modelul lui Roger Federer.
"Nadal are în mod clar un plan în minte pentru retragerea sa, dar își ține cărțile ascunse, aproape de piept. După cum am văzut cu Andy Murray, acești tipi fac pasul în spate – și pe bună dreptate – doar când se simt complet pregătiți.
Dacă Rafa va alege să se retragă la Laver Cup, așa cum a făcut Roger Federer, și să experimenteze această sărbătoare cu adevărat incredibilă, demnă de cariera lui, ar fi incredibil.
Cred că mulți s-au gândit că ar fi putut alege să sărbătorească asta la Jocurile Olimpice, la Roland Garros, pe terenul Philippe-Chatrier, jucând pentru țara lui, dar cine știe? Pur și simplu nu știm ce are de gând", a declarat Naomi Broady, citată de We Love Tennis.
Laver Cup 2024 este programat în perioada 20-22 septembrie, iar cele două echipe vor fi formate din Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Casper Ruud, Stefanos Tsitsipas și Alexander Zverev, respectiv Alex de Minuar, Tommy Paul, Taylor Fritz și Ben Shelton.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo