Novak Djokovic, evoluții "înfricoșătoare" în Laver Cup! Federer și Henman, reverențe în fața sârbului

Novak Djokovic a făcut legea pe teren în a doua zi de Laver Cup. Echipa Europei se afla într-o situație dificilă înaintea sesiunii de seară, dar sârbul a jucat fantastic atât la simplu, cât și la dublu, iar Federer și Henman l-au aplaudat pe Nole.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic nu mai jucase de la finala Wimbledon 2022, pe care a câștigat-o în fața lui Nick Kyrgios. Toată lumea se aștepta ca sârbul să apară pe teren "ruginit", însă Nole s-a ridicat la nivelul așteptărilor și a sfidat toate așteptările celor din echipa Restului Lumii. După sesiunea de zi din a doua zi de concurs la Laver Cup, scorul era 4-4, și existau îngrijorări cu privire la forma sârbului.
Totuși, Djokovic a făcut spectacol pe teren în fața semifinalistului de la US Open, Frances Tiafoe, pe care l-a învins cu scorul de 6-1, 6-3, după o oră și 14 minute de joc, arătând un nivel de joc fantastic. La doar 20 de minute după meciul de simplu, Nole a revenit pe teren pentru meciul de dublu, disputat alături de Matteo Berrettini, împotriva dublului format din Jack Sock și Alex De Minaur. Europenii au avut și de această dată câștig de cauză, datorită jocului fabulos arătat de Nole alături de italian. Cei doi s-au impus cu scorul de 7-5, 6-2, iar echipa lui Bjorn Borg conduce cu 8-4 înaintea zilei decisive.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, evoluții "înfricoșătoare" în Laver Cup! Federer și Henman, aplauze pentru sârb

Aflat acum de abia pe locul 7 ATP, Novak Djokovic a fost aplaudat de Tim Henman. Britanicul, unul dintre experții Eurosport, a avut o remarcă interesantă cu privire la jocul lui Nole: "El nu mai e numărul 1 în lume, dar cu siguranță e cel mai bun jucător din lume", a transmis fostul ocupant al locului 4 ATP.
În plus, Roger Federer a fost sâmbătă unul dintre cei mai mari susținători ai sârbului. Elvețianul l-a lăudat pe Nole în timpul meciurilor disputate la Laver Cup, iar mai târziu, el a postat și un mesaj pe contul personal de Twitter: "O zi grozavă azi, băieți, mai ales Djokovic", pe care Roger l-a numit "Novak H2Okovic".
Oliver Brown, jurnalistul The Telegraph, a apreciat de asemenea calitatea din jocul sârbului: "Poate că The Big 3 nu mai sunt pe teren, dar Djokovic, la 35 de ani, pare pregătit să își adauge la cele 21 de turnee majore încă mulți ani. Înfricoșător de impresionant la Laver Cup la prima sa apariție de la Wimbledon".
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct, în perioada 23-25 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo