Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafael Nadal s-a retras de la Masters-ul organizat la Shanghai

Irina Aldea

Publicat 07/10/2019 la 17:15 GMT+3

Rafael Nadal, ocupantul locului 2 în clasamentul ATP, a luat hotărârea de a se retrage din competiția organizată la Shanghai.

Rafael Nadal

Credit imagine: Eurosport

Rafael Nadal are în palmares 35 de titluri Masters și s-a accidentat la Laver Cup, acolo unde nu a mai putut evolua în meciurile programate în ultima zi de concurs. Marele campion spaniol a anunțat că nu va participa la competiția de la Shanghai, turneu programat în perioada 6-13 octombrie.
Pentru Nadal, se pare că accidentarea suferită la încheietura mâinii stângi este în continuare problematică. El a scris pe rețelele de socializare că îi pare rău pentru că nu poate participa la ediția din acest an și speră să revină în 2020. Campionul en-titre de la Shanghai este liderul mondial din ATP, Novak Djokovic, care l-a învins în ultimul act în 2018 pe croatul Borna Coric, scor 6-3, 6-4. Nadal și Djokovic se vor lupta în finalul acestui sezon competițional pentru locul 1 ATP.

Rafael Nadal este așteptat în continuare la turneul Masters de la Paris

"Salut tuturor! Din păcate, trebuie să vă anunț că nu voi putea participa la ediția din acest an a turneului de la Shanghai, este al doilea an consecutiv când se întâmplă acest lucru. Competiția este una incredibilă, la fel și fanii. După cum probabil știți, am avut unele probleme la încheietura mâinii stângi la Laver Cup și nu am avut timpul necesar pentru recuperare. Sper să fiu înapoi la Shanghai cu ocazia turneului din 2020", a transmis campionul din acest an de la Roland Garros și US Open.
La competiția din Shanghai vor putea fi văzuți, printre alții, Novak Djokovic, Roger Federer, Dominic Thiem sau Alexander Zverev. Finalist de două ori la turneul de la Shanghai (2009 și 2017), Nadal este așteptat în continuare la turneul Masters de la Paris, competiție programată în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie. Anul trecut, la turneul din capitala Franței s-a impus Karen Khachanov într-o finală disputată cu Novak Djokovic. Dacă sârbul se impune la Tokyo, ar putea să mărească avantajul pe care-l are în clasament în fața lui Nadal. În acest moment, diferența dintre cei doi în ierarhia mondială este de 640 de puncte. Djokovic s-a calificat în această dimineață în semifinalele turneului de la Tokyo după victoria pe care a înregistrat-o în fața francezului Lucas Pouille, locul 24 ATP, scor 6-1, 6-2, după doar 51 de minute de joc. Sârbul îl va întâlni în continuare în Japonia pe câștigătorul dintre Goffin și Chung.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo