Retragerea iminentă a lui Roger Federer cântărește greu asupra Laver Cup 2022 - ultimul turneu la care va participa legendarul tenismen elvețian. Într-o intervenție la Eurosport înaintea turneului, Novak Djokovic a reflectat asupra celor mai bune atribute ale jocului lui Federer, dar și ale colegilor săi din "Big-4", Rafael Nadal și Andy Murray.
Când i s-a cerut să construiască jucătorul perfect, Djokovic a spus că ar alege serviciul și forehandul lui Federer, forța fizică și mentală a lui Nadal, precum și returul și abilitățile defensive ale lui Murray. Totuși, el nu s-a inclus și pe zine în acest mix câștigător, fără a argumenta.
CITEȘTE ȘI:
Wimbledon
Rod Laver surprinde! De ce crede că nu a reușit Kyrgios să-l învingă pe Djokovic la Wimbledon
ACUM 12 ORE

Novak Djokovic a creat "Superman-ul" din tenis la Laver Cup pe baza calităților lui Federer, Nadal și Murray

"În regulă, să mă gândesc, aș alege forța lui Rafa și puterea fizică și mentală", a spus Djokovic. "Aș lua serviciul și forehand-ul lui Roger și aș lua abilitățile în defensivă și returul lui Andy Murray. Nu mă voi pune pe mine însumi, dar cred că acest tip de jucător este deja destul de bun", a spus Novak Djokovic, în exclusivitate pentru Eurosport.
Vorbind despre atmosfera de la Laver Cup, Djokovic a spus că echipa a împărtășit câteva momente grozave în vestiar la acest turneu. El a descris turneul ca fiind "unic", adăugând că le-a oferit jucătorilor oportunități de a se susține reciproc: "Am avut cele mai bune momente de vestiar, cele mai amuzante la Laver Cup. Am avut conversații pe care în mod normal nu le avem în turneu, deoarece suntem rivali. În mod normal nu ieșim împreună, deoarece toți avem echipele noastre și familiile noastre, ceea ce este normal și logic, dar Cupa Laver este o competiție unică, în care ajungi să fii coechipier, să te susții reciproc și să trăiești experiențe diferite", a mai spus Novak.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct în perioada 23-25 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.

Se apropie Laver Cup 2022, cu Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray

Tel Aviv Watergen Open
Novak Djokovic a rupt tăcerea la Tel Aviv despre accidentarea de la mână: "Acum bat în lemn!"
ACUM 15 ORE
Tenis
Roger Federer, confesiune amară după retragerea din tenis: "Am pierdut totul, e ironic!"
ACUM 16 ORE