Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Retragerea lui Federer creează isterie în rândul fanilor! Cât a ajuns să coste un bilet la Laver Cup

Nicu Savin

Actualizat 17/09/2022 la 12:20 GMT+3

Roger Federer și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist, iar ultima competiție la care va participa va fi Laver Cup, săptămâna viitoare, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player. O mulțime de fani își doresc să fie martori la momentul istoric, iar biletele pe piața neagră au ajuns să aibă prețuri colosale.

Roger Federer, un maestru al Grand Slam-urilor! Cele mai frumoase puncte reușite în turneele majore

Roger Federer va spune adio tenisului după Laver Cup, competiție care va fi LIVE pe Eurosport și Eurosport Player în week-end-ul viitor. Chinuit de accidentări, elvețianul a decis să agațe racheta în cui, lăsând în urmă o carieră fabuloasă.
Un număr mare de fani doresc să vadă pe viu ultima reprezentație a lui "Swiss Maestro" în cadru oficial. Laver Cup se va disputa în O2 Arena din Londra, o sală cu o capacitate de 20.000 de locuri. Biletele s-ar fi vândut oricum ca pâinea caldă, deoarece Federer, Nadal, Djokovic și Murray vor fi toți la start, dar după anunțul elvețianului prețurile au explodat.
Conform presei engleze, un bilet a ajuns să coste până la 15.000 de £ pe site-urile de revânzare. Ultimul meci al lui Federer ar putea avea loc duminica viitoare și este de așteptat ca momentul să fie extrem de emoționant.
Federer va face parte din Team Europe, alături de Nadal, Djokovic, Murray, Ruud și Tsitsipas, în timp ce Team World va fi alcătuită din Fritz, Auger-Aliassime, Scwartzmann, De Minaur, Tiafoe și Sock. Roger Federer a fost printre oamenii care au finanțat fondarea Laver Cup, în 2017 și a participat la 4 dintre cele 5 ediții care au avut loc până acum.
Citește și:

Federer - Nadal, pe Bernabeu? Ambiția celor de la Real Madrid

În anunțul retragerii sale, Federer a declarat că va juca mult tenis pe viitor, dar nu în cadru profesionist, astfel că fanii se vor putea bucura de geniul său în meciuri demonstrative. Unul dintre ele ar putea intra în istoria tenisului. Conform ESPN, oficialii lui Real Madrid plănuiescă să-i organizeze un meci de retragere lui Federer, pe stadionul Santiago Bernabeu, după ce lucrările de renovare se vor finaliza.
Adversarul lui Roger ar urma să fie Rafa Nadal, eternul său rival și prieten, care este un susținător declarat al lui Real Madrid. La partidă ar putea asista peste 80.000 de oameni, ceea ce ar reprezenta un record de asistență pentru un meci de tenis. Deși nu există o dată stabilită pentru această confruntare, ideea este bine întipărită în mintea celor de la Real Madrid, care ar da o lovitură de imagine colosală prin organizarea unui astfel de meci.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct, în perioada 23-26 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo