Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Retragerea lui Roger Federer l-a pus pe gânduri pe Novak Djokovic! Care este dorința lui Nole

Alex Masgras

Publicat 28/09/2022 la 14:31 GMT+3

Novak Djokovic a fost prezent la Laver Cup, ultimul turneu din cariera lui Roger Federer. Fostul număr 1 mondial a recunoscut că și-ar dori să aibă parte de o retragere asemănătoare și să fie alături de marii săi rivali din tenis în momentul în care își încheie cariera.

Serbia's Novak Djokovic (L) embraces Switzerland's Roger Federer (R) at the presentation ceremony as Team World players celebrate victory over Team Europe in the 2022 Laver Cup at the O2 Arena in London on September 25, 2022. - Team World win the tourname

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a fost impresionat de evenimentele care au avut loc la Laver Cup 2022, ultimul turneu din cariera lui Roger Federer. Elvețianul a disputat la Londra ultimul meci al carierei, în partida de dublu pe care a jucat-o alături de Rafael Nadal împotriva lui Frances Tiafoe și Jack Sock.
Pe lângă Nadal, alături de Federer s-au aflat și Novak Djokovic și Andy Murray, ceilalți doi jucători care au format ani de zile "The Big 4", dominând fără drept de apel circuitul masculin.
Ajuns la Tel Aviv, acolo unde va juca în această săptămână un turneu din categoria ATP 250, Djokovic a vorbit despre evenimentele de la Laver Cup, recunoscând că și-ar dori să aibă parte de o retragere asemănătoare cu cea a elvețianului și să fie alături de marii săi rivali din tenis:
"A fost un moment extrem de emoționant. Să îl văd alături de copiii săi și de familia sa m-a emoționat și pe mine. Trebuie să spun că m-am gândit cum va fi pentru mâine când îmi voi lua la revedere de la tenis.
Cu siguranță există un lucru pe care vreau să îl am. Pe lângă familie și oamenii apropiați din viața mea, bineînțeles, mi-aș dori să am cei mai mari rivali alături de mine, deoarece ar aduce ceva special, mai multă importanță acelui moment", a declarat Novak Djokovic.
picture

Imagini greu de privit! Federer și Nadal au plâns cot la cot după ultimul meci al lui Roger

Citește și:

Novak Djokovic va participa în această săptămână la turneul de la Tel Aviv

După Laver Cup, Djokovic a plecat în Israel, acolo unde va participa la turneul de la Tel Aviv. Sârbul a ratat mai multe turnee în acest an, printre care și Australian Open și US Open, iar pe acest final de sezon încearcă să acumuleze cât mai multe puncte.
La Tel Aviv, actualul număr 7 mondial va evolua și pe tabloul de dublu alături de Jonathan Erlich, căpitanul echipei de Cupa Davis a Israelului. Djokovic a acceptat să joace la dublu alături de Erlich în ultimul turneu din cariera acestuia.
Cei doi vor evolua în primul tur al tabloului de dublu, acolo unde îi vor întâlni astăzi pe Sander Arends și Bart Stevens.
În ceea ce privește tabloul de simplu, Djokovic va debuta mâine, direct în turul al doilea, acolo unde îl va întâlni pe spaniolul Pablo Andujar, locul 115 ATP.
picture

"Hai să evităm asta!" Ce l-a pus Federer pe Djokovic să facă la 3-6, 2-3 cu Auger-Aliassime

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo