Laver Cup 2023 | Cifrele demonstrează că Team World e mare favorită în fața Team Europe

A 6-a ediție din Laver Cup va avea loc în acest week-end la Vancouver, iar toate partidele vor fi LIVE pe Eurosport și Eurosport Player. Pentru prima dată de la ediția inaugurală, Team World pleacă cu prima șansă la succes, asta pentru că retragerile de ultimă oră din cadrul Team Europe au slăbit considerabil valoare echipei de pe "Bătrânul Continent".

Laver Cup returns! Will Team Europe get 'revenge' in Vancouver?

Sursa video: Eurosport

Laver Cup, una dintre cele mai interesante competiții din afara circuitului ATP, a ajuns la ediția cu numărul 6, care va avea loc în acest week-end la Vancouver (Canada). Întrecerea care aduce față în fața unii dintre cei mai buni jucători din lume a luat naștere la inițiativa lui Roger Federer, în 2017.
Primele 5 ediții au fost câștigate de Team Europen, dar Team World a reușit prima sa victorie anul trecut (13-8), când Roger Federer s-a retras oficial din tenis. Deznodământul are toate șansele de a se repeta și în acest an, cel puțin dacă judecăm după forma și pozițiile în clasament ale combatanților.
Retragerile lui Stefanos Tsitsipas și Holger Rune, înlocuiți de Arthur Fils și Alejandro Davidovich Fokina, au scăzut serios valoarea echipei Europei, care pornește cu șansa a doua. Conform Tennis Majors, media locurilor în clasamentul ATP a jucătorilor din Team Europe este 40, de departe cea mai slabă din istorie. Apogeul a fost atins în 2019 și 2021, când media a fost 6, în timp ce la edițiile din 2018 și 2022 a fost 7. La prima ediție, în 2017, media a fost 11, cea mai mică de până în acest an.
De asemenea, este pentru prima dată în istorie când din echipa Europei nu fac parte niciunul dintre primii doi jucători ai lumii. Novak Djokovic și Carlos Alcaraz au spus pas, astfel că cel mai bine clasat membru al Team Europe în ierarhia ATP este Andrey Rublev (locul 6). În plus, Gael Monfils este primul jucător din afara Top 100 ATP care face parte din Team Europe (excluzând rezervele), francezul fiind momentan pe locul 142 în lume.
De partea cealaltă, media locurilor din clasamentu ocupate de componenții Team World este 14, cea mai ridicată din scurta istorie a competiției și pentru prima dată una mai mare decât cea a echipei adverse. Așadar, se poate spune că echipa "Restului Lumii" este favorită certă, mai ales dacă judecăm și după ultimele rezultate: Ben Shelton a făcut semifinale la US Open, iar Taylor Fritz și Frances Toafoe au fost în ultimii 8 la Flushing Meadows.
Așa arată cele două echipe de la Laver Cup 2023
Programul primei zile de la Laver Cup 2023
Toate meciurile de la Laver Cup 2023 vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport în perioada 22-24 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo