Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Legendarul Bob Brett a murit la 67 de ani. Țiriac l-a urât: Ce naiba are ăsta, pentru tine, Becker?

Cezara Paraschiv

Actualizat 05/01/2021 la 21:06 GMT+2

S-a stins o legendă a tenisului: antrenorul australian Bob Brett a murit la doar 67 de ani, anunță ATP. În timp ce Boris Becker l-a respectat, găsind în el un profesionist care l-a tratat în fine ca pe un om matur, Ion Țiriac l-a desființat când a auzit propunerea numelui său: "Ce naiba are ăsta de care ai avea tu, Becker, nevoie?"

Bob Brett (dreapta) și Boris Becker 1987

Credit imagine: Imago

Antrenorul australian Bob Brett a murit la doar 67 de ani. O figură legendară a tenisului, care a îndrumat de-a lungul anilor carierele unor coloși precum Boris Becker, Goran Ivanisevic și Marin Cilic, nu mai este. ATP anunță că marți dimineață, Bob Brett a pierdut bătălia împotriva cancerului.
Croindu-și propriul stil pe filosofia unui alt nume mare din istoria tenisului, Harry Hopman, Bob Brett a primit nu mai departe de noiembrie 2020 premiul "Tim Gullikson Career Coach Award" pentru întreaga activitate.
  • Bob Brett a fost un antrenor renumit pentru seriile sale de exerciții interminabile, multele repetări și resetarea numărătorii ori de câte ori apărea o greșeală. În 2002, acesta și-a deschis o Academie de tenis la San Remo, în Italia.
  • Brett l-a dus pe Andrei Medvedev spre finala Roland Garros 1999, l-a propulsat pe Nicolas Kiefer în Top 4 ATP, a fost stâlpul de susținere al lui Mario Ancici pe durata divorțului părinților acestuia, iar în 2004 a devenit mentorul lui Marin Cilic, ajutându-l să câștige două titluri de Grand Slam ale juniorilor.

Bob Brett, alegerea lui Becker care l-a înfuriat pe Țiriac

Cariera lui Boris Becker a fost controlată de manieră autoritară de românul Ion Țiriac, care și-ar fi dorit un elev obedient, care să facă tot ce îi cerea (lucru pe care l-a obținut la Guillermo Vilas).
După despărțirea de antrenorul Gunther Bosch, Becker l-a ales ca viitor antrenor pe Bob Brett, în noiembrie 1987. Australianul învățase meserie fiind protejatul și ucenicul legendarul antrenor australian Harry Hopman (până la moartea acestuia în 1985), detașându-se în peisajul tenisului ca un tip devotat, răbdător, cu o etică a muncii impecabilă. Brett era blând la vorbă, o stană de piatră în lojă și se îngrijea de bunăstarea jucătorilor dincolo de fracțiunea de secundă în care este expediat forehand-ul. Construia relații trainice în afara terenului și oferea sfaturi și pentru viață, nu doar pentru lupta din teren.
Boris Becker  (1995)
Bob a fost însă desconsiderat de Ion Țiriac la momentul în care i-a fost propus de Boris ca înlocuitor al lui Gunther Bosch, românul terfelindu-l pe un ton arogant în fața lui Becker: "Ce naiba are ăsta de care ai putea avea tu nevoie? N-a fost în viața lui într-o finală de Wimbledon! Cum ai putea să îl respecți măcar un pic?"
picture

Tiriac și Becker

Credit imagine: Eurosport

Însă Brett l-a curcerit rapid pe "Bum-Bum", care avea să mărturisească în cartea sa: "A fost exact ceea ce îmi trebuia. Mi-a spus clar, de la început, ce îmi cere: disponibilitate, disciplină, voință, punctualitate. Trei ore de antrenament dimineața, trei ore de antrenament după-amiaza, iar apoi mi-a spus - seara nu mă interesează ce faci. Era o relație strict profesionistă. Brett a fost primul care m-a tratat ca pe un adult."
Colaborarea Boris Becker - Bob Brett a fost una de succes: australianul l-a condus pe german spre un sezon 1989 de vis, cu trei trofee de Mare Șlem (Roland Garros, Wimbledon și US Open), apoi mai departe spre primul titlu al carierei la Australian Open 1991 și numărul unu mondial. Printre "secretele" colaborării dintre cei doi se numără partide de șah în vestiare înaintea meciurilor și vizite relaxante pe traseul de golf.
  • 26 de finale în circuit a jucat Boris Becker pe durata celor trei ani și jumătate de mandat al lui Bob Brett, câștigând 18 trofee.
  • În 1991, după despărțirea de Becker, Brett a devenit antrenorul lui Goran Ivanisevic, contribuind decisiv la perfecționarea puternicelor lovituri de pe linia de fund a terenului, dar mai ales a voleului croatului. În următorii patru ani, Ivanisevic a jucat două finale la Wimbledon și a câștigat nouă finale în circuit. Ivanisevic i-a cumpărat personal un bilet lui Brett pentru finala Wimbledon 2001, în care avea să îl învingă pe Rafter, câștigând astfel unicul său titlu de Mare Șlem.
Știați că...? Bob Brett a înființat o Academie de Tenis la Montreuil, în 1996, preluată ulterior de Patrick Mouratoglou în 2002?
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo